Referendumul lui Nicușor Dan merge înainte. BEC a stabilit formatul buletinelor de vot

Referendumul lui Nicușor Dan merge înainte. BEC a stabilit formatul buletinelor de votReferendum Sursa foto: EVZ

Referendumul propus de primarul general Nicușor Dan, în București, este programat să se desfășoare pe 24 noiembri. Este ziua în care a fost programat primul tur al alegerilor prezidențiale.

Biroul Electoral Central a decis să ințieze corespondența cu instituțiile implicate în organizarea consultării populare la nivelul municipiului București. În acest sens, a fost adoptată o decizie.

Referendumul este mai aproape de realitate

Biroul Electoral Central a decis demararea corespondenţei cu Guvernul, Autoritatea Electorală Permanentă, Prefectura Bucureşti şi Primăria Capitalei. Scopul acestui demers este de a desfășura în bune condiții procedurile de organizare pentru referendumul local din București. O decizie în acest sens a fost adoptată o decizie în cadrul ședinței BEC, de duminică.

Biroul Electoral a stabilit cum va soluționa solicitarea formulată de Primăria Generală. Nicușor Dan a cerut derularea operaţiunilor specifice prezentării şi aprobării machetelor buletinelor de vot pentru referedumul local.

„Iniţiază corespondenţa cu Guvernul României, Primăria Municipiului Bucureşti, Instituţia Prefectului Bucureşti şi Autoritatea Electorală Permanentă în vederea bunei organizări a referendumului local cunoscut la nivelul municipiului Bucureşti prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 322 din data de 21.10.2024, în raport cu atribuţiile legale ale fiecăruia dintre cele 4 entităţi publice”, se arată în decizia BEC.

București

București. Sursa foto: Pixabay

BEC a stabilit cum vor arăta buletinele de vot

În cadrul ședinței de duminică, BEC a decis cum vor arăta buletinele de vot pentru referendumul privind Capitala. Buletinele de vot vor avea format A5. Iar fiecare întrebare privind problemele de interes local vor fi înscrise pe câte un buletin distinct.

Autoritățile au stabilti că buletinele de vot pentru consultarea bucureștenilor vor fi tipărite de Regia Autonomă Monitorul Oficial. Anterior, acestea vor fi prezentate, în vederea avizării, Biroului Electoral Central.

Referendumul local va avea loc în 24 noiembrie, în aceleaşi secţii de votare organizate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale. Bucureștenii vor folosi aceleași ștampile de vot, dar vor fi înscriși pe liste separate de alegători.

Cheltuielile de organizare sunt de Primăria Municipiului București, din bugetul propriu. Primarul general Nicuşor Dan a estimat costurile la 7 milioane de lei.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursă foto: Captură video Facebook

Referendumul propus de Nicușor Dan

Primarul general Nicușor a anunțat că intenționează să organizeze o consultare populară la nivelul Municipiului București. El a propus două întrebări pentru bucureștenii care vor fi convocați la referendumul din 24 noiembrie:

  1. ⁠Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?
  2. ⁠Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?

Referendumul a fost anunţat iniţial de către Nicuşor Dan chiar în seara câştigării celui de-al doilea mandat de primar general. Ulterior, i-a dat curs după conflictul cu primarii PSD, ai sectoarelor 3 și 4, Robert Negoiță și Daniel Băluță. Cei doi au vrut să demareze, abuziv, fără autorizațiile de construire legale, lucrările la planșeul de la Piața Unirii.