Aproximativ patru milioane de sudanezi din sudul celui mai mare stat african sunt aşteptaţi la urne, începând de astăzi, timp de o săptămână, în cadrul unui referendum la finalul căruia această regiune şi-ar putea proclama independenţa de restul teritoriului, scrie BBC.
Preşedintele regiunii, Salva Kiir, a caracterizat acest referendum drept "un moment istoric", în timp ce şi-a exprimat propriul drept de vot, în faţa câtorva sute de susţinători adunaţi la o secţie de votare. Alături de preşedintele Kiir s-a aflat şi actorul şi activistul american George Clooney şi senatorul american John Kerry.
Regiunea de sud a Sudanului, bogată în petrol şi locuită de o populaţie majoritar creştină, urmează să se desprindă de nordul preponderent musulman, în cazul în care referendumul va fi un succes. Autorităţile nord-sudaneze au anunţat că vor lăsa regiunea de sud să se desprindă în mod paşnic, dacă aceasta va fi dorinţa locuitorilor săi, exprimată prin referendum.
Liderul de la Khartoum, Omar al-Bashir, a avertizat însă că un eventual stat independent în sud riscă să se confrunte cu instabilitate politică. "Sudul suferă de multe probleme. Nu dispune de capacitatea de avea grijă de cetăţenii săi sau de a pune bazele unui stat sau unei autorităţi", a declarat acesta pentru postul al-Jazeera.
Al-Bashir a fost însă avertizat de politicienii din anturajul său că acceptarea rezultatelor referendumului ar putea declanşa şi secesiunea Darfurului, regiune din vestul ţării, scenă a unor crunte violenţe începând cu anul 2003.
Acest referendum face parte dintr-un acord de pace încheiat în 2005, acord ce a pus capăt unui sângeros război civil întins pe perioada a două decenii şi care a făcut peste două milioane de victime. Acordul prevede o participare la vot de cel puţin 60 la sută din populaţia cu drept de vot din Sudanul de Sud pentru ca rezultatele referendumului să fie validate.