Premierul britanic David Cameron a semnat astăzi la Edinburgh un acord care prevede organizarea în 2014 a unui referendum privind independenţa Scoţiei, a anunţat un purtător de cuvânt al şefului executivului de la Londra.
Acordul în acest sens a fost semnat de David Cameron şi de liderul naţionalist scoţian Alex Salmond, a precizat purtătorul de cuvânt.
Premierul britanic se opune unei despărţiri de Scoţia, argumentând că Marea Britanie este mai puternică în actuala sa formă.
Scoţia este chemată să se pronunţe peste doi ani pentru sau împotriva independenţei sale, o oportunitate istorică pentru această regiune cu o personalitate puternică şi care este una dintre cele patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, anexată la coroana Angliei de trei secole.
Scoţia, cu 5,2 milioane de locuitori, reprezintă 8,4% din populaţia Regatului Unit şi 8,3% din economia britanică. A adoptat lira sterlină, însă din raţiuni istorice, trei bănci scoţiene şi-au păstrat privilegiul de a emite propriile bancnote. Precum Irlanda de Nord, dispune de asemenea de un sistem juridic propriu.
În 1998, Scoţia obţine statutul de regiune semiautonomă, iar un an mai târziu este creat un parlament scoţian, care are competenţe în materie de educaţie, sănătate, mediu şi justiţie. Însă problemele legate de diplomaţie şi apărare rămân de competenţa Londrei. După victoria formaţiunii SNP la alegerile din 2007, liderul său Alex Salmond devine premierul Scoţiei.
Potrivit sondajelor, doar circa o treime din scoţieni se declară în prezent în favoarea independenţei.