Reduceri substanțiale pentru pensionari în cea mai nouă piață. Produse 100% românești

Reduceri substanțiale pentru pensionari în cea mai nouă piață. Produse 100% românești

Pensionarii din Sectorul 2 și din întreg Bucureșitul, au la dispoziție o nouă piață, în cartierul Colentina, de unde vor putea achiziționa produse de origine românească cu o reducere de 26%.

În Sectorul 2 al Capitalei a fost inagurată o nouă piață în care se vor comercializa doar produse de origine românească.

Noua piață, în care vor fi scoase la vânzare doar produsele din recoltele autohtone, a fost deschisă în zona cartierului Colentina, în Sectorul 2 al Capitalei. Aceasta este prima piață din Municipiul București unde se vor vinde doar produse româneşti, provenite fie din comunele din jurul Capitalei, fie de la producători din alte zone.

Încă din prima zi, aici și-au găsit loc producători din toate județele țării care au adus mărfuri românești, fructe și legume, de toate felurile, la prețuri accesibile pentru toate buzunarele. Încă de la inaugurare, piaţa a fost arhiplină. Pe lângă legume şi fructe, bucureştenii pot cumpăra şi diferite produse specifice anumitor zone din ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News

În piața inagurată în Colentina pensionarii din Sectorul 2 și nu numai, vor beneficia de o reducere în valoare de 26% pentru produsele achiziționate. Reducerea se aplică și în cazul studenților, dar în cazul lor va fi de doar 15%.

Chiar și așa, cei care au vizitat zona s-au arătat încântați de bogăția și varietatea produselor scoase la vânzare, dar și de prețurile foarte mici. Oamenii spun că, existența unei astfel de locații, îi va încuraja pe producătorii români să-și dezvolte afacerile.

„Foarte frumoasă! Să nu mai cumpărăm toate legumele şi fructele din import şi să încurajăm şi producătorii români să se dezvolte”, a afirmat unul dintre vizitatorii noii piețe din Colentina, conform antena3.ro.

O altă pensionară s-a arătat mulțumită de prețuri arătând că acestea sunt de natură să compenseze diferența dintre majorarea pensiilor acordată de Guvernul Orban și cea prevăzută prin Legea pensiilor.

„Compensează diferenţa care nu ne-a fost dată la pensie!”, a mai spus o pensionată, conform sursei citate mai sus.

Trebuie spus că pentru amenajarea noii locații, costurile s-au ridicat la aproximativ 500.000 de euro, iar lucrările s-au derulat pe parcursul a doar șase luni.