Mai mult de 700 de oameni se pare că s-au înecat în Mediterana săptămâna trecută, acesta fiind cel mai mare număr de decese înregistrat în rândul imigranților ilegali care vor să ajungă în Europa, în mai mult de un an, conform publicației britanice The Guardian.
Victimele au murit în mai multe incidente, care au avut loc miercuri, joi și vineri, după ce 13.000 de oameni au pornit, în bărci, din Libia spre Italia, într-o perioadă de opt zile.
Detaliile situației tragice au apărut cu întârziere, din cauza situației haotice din zonă. Agenția pentru refugiați a ONU, UNCHR, a anunțat că aceasta a fost, cu siguranță, săptămâna cea mai neagră din aprilie 2015 până acum - atunci înreguistrându-se 1.300 de morți în două incidente separate, în largul coastelor libiene.
„Suntem siguri de asta”, a spus purtătorarea de cuvânt a UNCHR, Carlotta Sami, pentru The Guardian. „Putem spune că cel mai probabil au murit peste 700 de oameni”. Echipele de salvare au descris, duminică, scenele șocante cu care s-au confruntat, în timp ce au răspuns apelurilor de urgență. „A fost îngrozitor”, a spus Giorgia Linardi, membru al echipei de salvare din pareta ONG-ului german Sea Watch, care a sosit la fața locului, după ce o navă italiană a început să scoată oamenii din apă, vineri. „Erau deja caavre care pluteau pe mare. Unii oameni se zbăteau între viață și moarte, pentru că nu reacționau la stimuli, dar încă respirau”, a povestit ea, adăugând că nu știe dacă aceștia au supraviețuit, pentru că i-au predat mai departe vasului italian.
„Am găsit și un copil de doar câteva luni, mort. Majoritatea victimelor erau tineri, am găsit și un cuplu, care se țineau strâns unul de altul...”
Dezastrul umanitar demonstrează că tentativele de a opri traficanții de persoane din sudul Mediteranei și fluxul miograționist dintre Libia și Italia nu șia-u atins ținta. Aproape același număr de imigranți - 46.000 - au sosit în Italia în primele cinci luni ale lui 2016, ca în aceeași perioadă a anului trecut.
Sunt semale evidente că sirienii care nu au mai putut intra în UE, pe ruta balcanică, au schimbat traseul spre Libia. Cel puțin 26 de sirieni se numără printre supraviețuitori săptămâna trecută, dar ei trăiau în Libia de mai mulți ani, a anunțat UNCHR. Majoritatea fugeau din calea dictatorilor, a războaielor și a sărăciei lucii din Eritrea, Nigeria, Somalia și Sudanul de Sud.
Pentru că barca celor de la Sea Watch avea un spațiu limitat, salvatorii au atașsat de oameni veste fluorescente, pentru a putea fi mai ușor găsiți de italienie. Dar, după o vreme, au rămas și fără acestea - „a fost foarte ciudat, pentru că de obicei ne ajungeau, dar acum erau atât de mulți...”, a spus Linardi. Ea a povestit că la un moment dat a fost folosită o plasă pentru a strânge oamenii din apă și bagajele lor, iar prin plasă cădeau mâinile, capetele sau picoarele oamenilor”, a explicat teribila scenă activista-salvatoare.
Barca lor preluase deja 126 de oameni, salvați dintr-un alt incident care a avut loc cu câteva ore înainte.