Record de amenzi în Germania. O româncă a ajuns după gratii pentru 10.000 de euro

Sursa foto: EVZ

O româncă a ajuns la închisoare, în Germania, din cauză că nu și-a plătit amenzile în valoare totală de aproape 10.000 de euro.

Românca era căutată de autoritățile din Germania pentru punerea în executare a 148 de mandate de arestare, din cauza datoriilor acumulate. Ea a fost prinsă vineri, pe autostrada A3, în mașină, împreună cu soțul său, care era căutat, de asemenea, pentru fraudă, după cum relatează ziarulromanesc.de.

Astfel, vineri dimineață, 26 iunie, poliția din Passau a efectuat un control la autoturismele care circulau pe autostrada A3. Cu acest prilej au fost depistați și cei doi români certați cu legea germană, care au fost puși sub arest.

Când au fost verificați, vineri, în jurul orei 8 dimineața, cei doi se aflau la bordul unui Opel Astra, în zona de odihnă Donautal-Ost. În timpul verificărilor, poliția a constatat mai multe nereguli la autoturism, inclusiv faptul că nu avea încheiată o asigurare obligatorie.

Verificând actele celor doi soți, polițiștii au avut o surpriză și mai mare.

Record de amenzi neachitate în Germania

La verificarea de rutină, polițiștii au descoperit că bărbatul, un român în vârstă de 26 de ani era căutat pentru fraudă. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare de către Parchetul din Aschaffenburg.

Surpriza cea mare a venit, însă, în momentul în care au verificat actele soției acestuia, care se afla la volanul autoturismului. Aceasta era urmărită pentru nu mai puțin de 148 de amenzi neachitate, în valoare de aproape 10.000 de euro.

„Românca era căutată cu nu mai puțin de 148 de mandate de arestare”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.

Românca a fost sancționată, în numeroase rânduri, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul auto, însă niciodată nu și-a achitat amenzile. Între timp, valoarea acestora și costurile judiciare au ajuns la aproape 10.000 de euro.

Cei doi au ajuns la închisoare

Polițiștii i-au reținut pe cei doi și i-au băgat la închisoare, dat fiind că nu au reușit să plătească debitele pe care le aveau către autoritățile germane.

Astfel, dat fiind că nu și-a putut plăti amenda pentru fraudă, de 1.800 de euro, bărbatul a fost închis în penitenciarul din Passau. El va ispăși aici o pedeapsă de 100 de zile de închisoare.

La rându-i, românca a fost transferată la închisoarea din Regensburg unde își va petrece următoarele 188 de zile, în contul celor 10.000 de euro.

De asemenea, cei doi soți au fost raportați la autoritățile competente pentru încălcarea legii privind asigurarea obligatorie a mașinii, după cum informează Passauer Neue Presse.