Evenimentul Zilei > International > Record absolut în Egipt: Populația țării a ajuns la 99 de milioane de cetățeni
Record absolut în Egipt: Populația țării a ajuns la 99 de milioane de cetățeni

Record absolut în Egipt: Populația țării a ajuns la 99 de milioane de cetățeni

Agenția Centrală pentru Mobilizare și Statistică Publică din Egipt (CAPMAS) a dat publicității duminică o declarație potrivit căreia populația țării a ajuns la 99 de milioane de cetățeni.

Capitala Cairo înregistrează un număr record de 9,8 milioane de persoane, urmată de orașul Giza cu o populație de 8,9 milioane, de Sharqiya cu 7,4 milioane și de Qaliyubia cu 5,8 milioane de locuitori.
Sinaiul de Sud a înregistrat cel mai mic număr de persoane, adică 107.460 de locuitori, în timp ce Sinaiul de Nord are 450.520, Matrouh 467.340 și Port Said are 768.750 de cetățeni.
Conform datelor oficiale anterioare, numărul de expatriați egipteni era de 9,4 milioane de oameni.
Guvernul egiptean este preocupat de faptul că populația în creștere va reprezenta provocări suplimentare pentru stabilitatea socială și economică a țării, deoarece resursele sunt deja limitate.
În consecință, guvernul a lansat anul trecut o campanie pe doi ani denumită „doi sunt destui” pentru a reduce numărul de copii din Egipt.
Guvernul egiptean a construit, de asemenea, 20 de orașe noi din a patra generație pentru a îmbunătăți calitatea vieții, a extinde zona rezidențială și a absorbi creșterea populației în cea mai populată țară arabă.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.