Reconstituirea primului european modern

Reconstituirea primului european modern

Un craniu şi alte fragmente din scheletul feţei găsite în România şi datând de acum 35.000 de ani au fost folosite pentru a recrea chipul unuia dintre primii oameni moderni care au trăit în Europa, scrie cotidianul britanic „The Independent”.

Modul în care cercetătorul Richard Neave a reuşit să reconstituie faţa unuia dintre primii Homo Sapiens europeni, pe baza fragmentelor descoperite în Peşterea cu Oase, va fi prezentat în seria de documentare „The Incredible Human Journey” (n.r.- Incredibila călătorie a omului) a cărei difuzare va începe duminică, pe BBC 2. Prima bucată, mandibula, a fost găsită în 2002, celelalte rămăşiţe fiind dezgropate în 2003.      

Trăsăturile feţei recreate de Neave indică o apropiere de strămoşii africani. Reconstituirea se află la Universitatea din Bristol.  

Datarea cu carbon a fragmentelor arată că aceastea au între 34.000 şi 36.000 de ani, când în Europa trăiau atât oamenii din Neanderthal, cât şi primii Homo sapiens, care migraseră din Africa.  

Ne puteți urmări și pe Google News