Recep Erdogan face „curățenie” în poliție și justiție, după puciul eșuat | Conflict în NATO

Recep Erdogan face „curățenie” în poliție și justiție, după puciul eșuat  | Conflict în NATO

Oficialii turci au suspendat din funcții 8.000 de ofițeri suspectați că ar fi participat la tentativa de lovitură de stat din weekend. Alți 6.000 de magistrați și ofițeri, inclusiv generali, au fost arestați

Președintele turc, Racep Erdogan, a promis că va elimina din instituțiile de stat „virusul” care a produs revolta.

Iar premierul Binali Yildirim a declarat că 208 „martiri” și-au pierdut viața, în timpul acestei lovituri de stat, printre care 60 de polițiști, 3 soldați și 145 de civili. Alți 1.491 de oameni au fost răniți, a spus el.

Din rândul celor care au pus la cale lovitura de stat 24 au fost uciși, spune Yildirim, un număr mai mic decât a fost raportat anterior.

Parlamentul, evacuat

Ieri, deputații au fost nevoiți să evacueze clădirea Parlamentului din Ankara, din cauza unei amenințări de securitate nespecifice, potrivit unui politician al opoziției. Ziarul Cumhurriyet a citat un membru al Partidului Democrat Popular, Ziya Pir, care spunea: „Am fost informați despre un atac. Clădirea a fost evacuată”.

Legislativul s-a numărat printre instituțiile publice bombardate în timpul nopții de 16 iulie. O înregistrare video dramatică, făcută de un parlamentar, a surprins atunci prima bombă, în timp ce politicienii erau în ședință, care a căzut prin tavan și a aterizat într-o curte.

FOTO:John Kerry și Federica Mogherini au fost de acord, la Bruxelles, că instituțiile democratice și statul de drept în Turcia trebuie protejate FOTO: AGERPRES

În același timp, o persoană necunoscută l-a împușcat în cap pe viceprimarul sectorului Sisli din Istanbul, Cemil Candas, conform postului de televiziune NTV. Nu se știe, deocamdată, dacă incidentul a fost legat de lovitura militară în care au murit mai mult de 200 de oameni. Partidul Republican Popular (CPH), principala formațiune de opoziție, conduce zona prosperă Sisli, dar alături de alte partide ale opoziției, CPH a condamnat tentativa de lovitură de stat.

FOTO:Ieri, tancurile erau urcate pe platforme și duse de pe stradă în unitățile militare FOTO: AGERPRES

Pedepse pentru puciști

Conform agenției de presă turcești Anadolu, 103 generali au fost arestați pentru a fi interogați, iar 41 dintre ei au fost deja trimiți la închisoare, în urma unor procese rapide desfășurate în cursul ultimelor două zile. Printre aceștia se află, se pare, comandantul Forțelor Aeriene, generalul Akin Ozturk, considerat liderul revoltei militare.

UE și multe dintre statele membre au condamnat ferm lovitura de stat și șiau declarat sprijinul pentru instituțiile legitime ale țării. Au deplâns numărul mare al victimelor și s-au declarat solidare cu poporul turc.

De asemenea, UE a cerut ca autoritățile de la Ankara să dea dovadă de reținere, să evite violențele, să protejeze viața cetățenilor și să restaureze calmul. UE a cerut și respectarea ordinii constituționale în Turcia și a subliniat importanța statului de drept.

Avertismente de la UE și SUA

Este crucial să fie respectate instituțiile democrate, inclusiv Guvernul și Parlamentul ales, consideră oficialii europeni.

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a avertizat, însă, statul turc în privința reintroducerii pedepsei cu moartea. Ea a subliniat  că un stat care are o astfel de pedeapsă nu poate face parte din Uniune. Turcia este stat candidat și „partener-cheie pentru Uniunea Europeană, pentru a răspunde provocărilor actuale comune”, spun reprezentanții europeni de la Bruxelles.

Totodată, Turcia riscă excluderea din NATO în cazul abandonării principiilor democratice şi nerespectării statului de drept, a avertizat și John Kerry, secretarul de Stat al SUA. El a reiterat susţinerea pentru administraţia din Turcia, dar a atras atenţia în privinţa respectării normelor democratice. „Și Alianța Nord-Atlantică are condiționalități privind respectarea principiilor democratice”, a spus Kerry, participarea la reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor UE, la Bruxelles.

Atenție la călătorii

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat, ieri, într-un comunicat de presă, că situația de securitate din Turcia se mentine instabilă, cu precădere în aria capitalei Ankara și a orașului Istanbul. În consecință, MAE reiterează avertismentul adresat  cetățenilor români aflați sau care se deplasează în această țară de a rămâne extrem de precauți și vigilenți, evitând implicarea în orice manifestații sau alte evenimente publice care ar putea degenera în violențe. De asemenea, este necesară informarea permanentă asupra evoluției interne din acest stat și verificarea disponibilității mijloacelor de transport înspre sau dinspre Turcia.

„Le Monde”: Lecția unei lovituri de stat eșuate

Eşecul acesta este o premieră în istoria Turciei, unde armata a mai preluat de trei ori puterea prin forță, în anii 1960, 1971 și 1980, iar în anul 1997 l-a obligat pe premierul islamist Necmettin Erbakan să demisioneze.

De data aceasta însă, eşecul puciului este ilustrarea profundelor mutații prin care a trecut Turcia, după cum observă jurnaliștii publicației „Le Monde”.

FOTO:Premierul Binali Yildirim FOTO: AGERPRES

Fără susținerea civililor

Acum niciun partid, niciun sindicat și nicio organizație a societății civile nu i-a susținut pe militarii puciști, chiar dacă proclamaţia lor citită la televiziunea publică, pe care au ocupat-o, menţiona principiile de bază puse de fiecare dată în prim plan de armată pentru a-şi justifica intervenţia.

De asemenea, nici acea parte a Turciei care nu se regăseşte în politica preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi este îngrijorată de derivele sale autoritare, cum ar fi islamizarea crescândă a țării, nu doreşte restabilirea tutelei militare care a afectat de-a lungul anilor democraţia turcă.

Loviturile de stat precedente au fost toate sprijinite de o bună parte a opiniei publice, sau chiar de majoritatea ei, întrucât a văzut atunci în armată gardianul autoproclamat al republicii, unităţii şi laicităţii ţării.

Însă, de data aceasta, zeci de mii de oameni au înfruntat puciștii pe străzile din Ankara și Istanbul, mai ales că s-a văzut rapid că doar o mică facţiune din armată este implicată, consemnează Agerpres.

Riscul autoritarismului

Tot mai mulți europeni nu cred că o Turcie tot mai autoritară și naționalistă poate fi integrată în UE.

Principala ameninţare asupra libertăţii în Turcia este reprezentată de excesele unui președinte și lider carismatic al unui partid care, începând din anul 2002, a câştigat aproape toate alegerile, pozând în garant împotriva haosului.

Iar acum tentativa de lovitură de stat îi consolidează poziţia, mai ales că toate partidele şi aliaţii occidentali au făcut bloc în jurul lui.

Percheziții

Autoritățile turce au început, ieri, o percheziție la baza aeriană Incirlik, folosită și de coaliția antijihadistă condusă de SUA, care se pare că a fost utilizată și de puciștii ce au încercat, vineri seară, să-l înlăture de la putere pe președintele Recep Tayyip Erdogan. Autoritățile de la Ankara presupun că baza a fost folosită de puciști pentru a-și realimenta avioanele cu care au bombardat diferite obiective, inclusiv Parlamentul. Comandantul bazei de la Incirlik, generalul Bekir Ercan Van, a fost arestat, duminică, împreună cu alți 12 ofițeri de rang inferior din cadrul aceleiași baze. Baza a fost închisă sâmbătă de guvernul turc și redeschisă a doua zi, conform agențiile internaționale de presă.