Recensământul din Republica Moldova, aproape de final. Sancțiuni drastice pentru cei care au refuzat întrebările
- Nicolae Comănescu
- 1 iulie 2024, 13:12
Recensământul din Republica Moldova se apropie de final, iar cetățenii care refuză să răspundă la întrebări vor fi amendați, după cum au anunțat oficialii de la Chișinău. Deja, 40 de cetățenii au fost notificați, pentru că nu austat de vorbă cu recenzorii.
Între timp, 22 dintre ei și-au schimbat atitudinea și și-au dat acordul de-a participa la recensământ. Amenda este în valoare de 2.500 de lei, conform autorităților.
Recensământul din Republica Moldova, aproape de final
Pe rețelele de socializare recent a fost distribuită masiv o fotografie ce prezenta o notificare, primită de un cetățean, de la Biroul Național de Statistică. Reprezentanții acestei instituții i-au transmis un proces verbal legat de sancțiunea financiară, după ce ar fi refuzat să-și prezinte datele la recensământ.
„Potrivit deciziei de sancționare, dvs. vi s-a aplicat o sancțiune contravențională în mărime de 50 u.c. echivalent a 2500 lei”, se precizează în notificarea primită de cetățeanul respectiv. De asemenea, acesta a fost informat că „este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plătește în cel mult 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale”.
Pe de altă parte, cetățeanul în cauză a mai fost informat că „în caz de ignorare” sau dacă va da „dovadă de o neexecutare a prezentei notificări” procesul-verbal cu privire la contravenție va fi transmis spre executare silită la Executorul judecătoresc după competența teritorială.
Ce spune legea
„Potrivit art.330, refuzul executării, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către respondenți și deținătorii surselor de date administrative a obligațiilor prevăzute de lege privind prezentarea datelor, neprezentarea în termen a datelor agregate sau a celor individuale, inclusiv a datelor cu caracter personal, în scopul producerii statisticilor oficiale, precum și prezentarea de date eronate ori în volum incomplet, cu excepția informației privind convingerile ideologice, apartenența politică, antecedentele penale, sănătatea şi viața intimă ale persoanei fizice, se sancționează cu amendă de la 20 la 50 de unități convenționale (1000 lei până la 2500 lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale (1500 lei până la 3000 lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 50 la 80 de unități convenționale (2500 lei până la 4000 lei) aplicată persoanei juridice”, este anunțul autorităților din Basarabia, conform newsmaker.md.