Rebeliunea Wagner. Cecenul Ramzan Kadîrov îi bate obrazul fostului tovarăș Evgheni Prigojin: Data viitoare, s-ar putea întâmpla

Rebeliunea Wagner. Cecenul Ramzan Kadîrov îi bate obrazul fostului tovarăș Evgheni Prigojin: Data viitoare, s-ar putea întâmpla Sursa foto: Twitter

Deși, oficial, a fost iertat pentru rătăcirea sa de 24 de ore care a pus în pericol sistemul de putere a lui Vladimir Putin, oligarhul Evgheni Prigojin a fost admonestat de liderul cecen Ramzan Kadîrov. „Don, don”, așa cum i se mai spune micului dictator, i-a bătut obrazul fostului său tovarăș atrâgându-i atenția că pe viitor s-ar putea lăsa și cu vărsare de sânge.

În primele luni ale războiului, când trupele rusești s-au împotmolit în Ucraina, Ramzan Kadîrov și Evgheni Prigojin au devenit aliați împotriva conducerii oficiale a armatei. Și unul și altul lansau atacuri - verbale - împotriva ministrului Apărării Serghei Șoigu și a șefului Statului Major, Vasili Gherasimov, dar și împotriva unor generali pe care îi considerau incompetenți. Mai mult, anumiți experți militari îi vedeau pe cei doi aliați, într-o eventuală lovitură armată pentru preluarea puterii în Rusia, de la Vladimir Putin.

Între timp, „Don, don” și-a ponderat opiniile, retrăgându-se în reședința sa de la Groznâi, mai ales că se confrunta și cu posibile probleme de sănătate. În schimb, Evgheni Prigojin, a cărui armată de mercenari suferea pierderi uriașe pe frontul de la Bahmut, a continuat tiradele împotriva conducerii Armatei. Și, contrar așteptărilor, a declanșat și rebeliune militară, ducându-și trupele la aproape 200 de kilometri de Moscova.

După ce totul s-a încheiat cu bine, iar războiul civil a fost evitat, Ramzan Kadîrov a ținut să-i bată obrazul fostului său tovarăș de aventuri. El l-a condamnat pe Evgheni Prigojin, într-o postare pe aplicaţia Telegram, spunând că de data aceasta a fost evitată vărsarea de sânge. Dar, a avertizat el, „s-ar putea întâmpla” pe viitor, dacă astfel de rătăciri se vor repeta, scrie The Guardian.

Kadîrov i-a bătut obrazul vechiului său tovarăș

Pentru Kadîrov, revenirea lui Prigojin la sentimente mai bune a fost o adevărată ușurare. Aceasta deoarece, la cererea lui Vladimir Putin a trebuit să-și trimită proprii militari în Rusia, pentru a apăra Moscova. E drept că, foarte convenabil, unitățile sale militare au rămas blocate în trafic, indiciu că nici măcar cecenii lui Kadîrov nu erau tocmai dispuși să-și sacrifice viața pentru Putin, într-un conflict civil.

„Am crezut că unii oameni pot fi de încredere. Că ei îşi iubesc sincer Patria ca adevăraţi patrioţi până în măduva oaselor. Dar s-a dovedit că, de dragul ambiţiilor personale, al beneficiilor şi din cauza aroganţei, oamenii nu pot da doi bani pe afecţiunea şi dragostea pentru Patrie”, a scris Kadârov, după ce situația s-a calmat.

Omul lui Putin a făcut apel la mercenarii Wagner

Ramzan Kadîrov a făcut apel la luptătorii Wagner „să continue să fie drepţi în deciziile lor”, avertizând că „astfel de acţiuni pot duce la rezultate dezastruoase”.

„Acum totul s-a încheiat în mod paşnic, fără vărsare de sânge, dar s-ar putea întâmpla”, a mai transmis cecenul, afirmând că o altă rebeliune ar avea drept consecință „reprimarea dură şi distrugerea tuturor celor care încalcă integritatea Federaţiei Ruse”.

De altfel, cu o zi înainte, când acțiunea era în desfășurare, Ramzan Kadîrov, l-a numit pe Prigojin, trădător, așa cum a făcut-o în discursul său și Vladimir Putin. A folosit chiar și aceeași expresie, „pumnalul înfipt în spate”.