Real Madrid agonizează, Zidane e mitraliat. O legendă a trupei de pe „Bernabeu” a lansat atacul

Real Madrid agonizează, Zidane e mitraliat. O legendă a trupei de pe „Bernabeu” a lansat atacul

Real Madrid a suferit o înfrângere usturătoare în Champions League, miercuri, pe terenul celor de la PSG, 3-0.

Surprinzător, elevii lui Zinedine Zidane au evoluat extrem de slab pe „Parc des Princes”, nereușind să să înregistreze un singur şut pe poartă, după o serie de 578 de partide oficiale consecutive. În Champions League, pentru „galactici”, acest lucru nu se mai întâmplase din sezonul 2003/2004.

Am fost depăşiţi la toate capitolele, nu ne-am ridicat deloc la înălţimea partidei. Ne-a lipsit intensitatea, am pierdut prea multe dueluri”, au fost primele cuvinte ale antrenorului lui Real Madrid.

Predrag Mijatovic consideră că francezul este principalul vinovat pentru rușinea suferită la Paris. „Nu cred că Zidane este atât de competent pentru a găsi soluţii care să îmbunătăţească echipa, pentru că trebuie să o facă în toate aspectele jocului. Real Madrid nu a fost implicată în joc din primul minut. A avut multe dificultăţi şi a existat o discrepanţă uriaşă între atac şi apărare. Echipa a fost inexistentă şi este o zi care aduce multe îngrijorări, pentru că eu cred că sezonul va arăta ca cel trecut”, a spus Mijatovic.

Ne puteți urmări și pe Google News