Ministrul Costache a declarat, într-o conferință de presă, că „din păcate, datorită acestui fenomen tipic României, a plecărilor persoanelor active în străinătate avem din ce în ce mai multe cazuri de autism. Este o corelare între această afecțiune și timpul care este petrecut de părinți cu copiii la vârste fragede. Și atunci trebuie să creștem capacitatea noastră că, ca țară, de a trata aceste afecțiuni”.

Scopul conferinței a fost de a face publice noile măsuri, mult așteptate, de a oferi acces la tratament copiilor bolnavi. Din păcate, subiectul a devenit un scandal național, mamele copiilor cu autism acuzând ministrul că a făcut o acuzație inumană și nefondată.

Explicația și scuzele ministrului au venit marți seară, iar momentul a fost apreciat de comunitatea părinților care au copii cu această afecțiune, cât și de specialiștii din aria terapiilor dedicate autismului.

Jurnalista Daniela Arnăutu, una dintre femeile care are un copil cu autism și care se implică în acțiuni de sprijin pentru cei cu această afecțiune, a povestit:

„Ministrul Sănătatii, Victor Costache, m-a sunat, azi dimineață, și și-a cerut scuze pentru exprimarea nefericită legată de autism. Mi-a mărturisit că știe ce înseamnă autismul, nu doar pentru că este medic, ci și pentru ca are un caz în familie, și că a fost profund impresionat de situația găsita la Spitalul Socola, în secția de Psihiatrie Pediatrică, unde majoritatea copiilor cu autism au părinții plecați la muncă în străinătate, iar acest lucru pare să fi declanșat o anumită formă de Tulburări din Spectrul Autist.
A promis că prin Ordonanța ce va modifica Legea 95 se va deconta un pachet de servicii integrate pentru pacienții cu TSA, respectiv: terapie, psiholog și logoped.
Noi, părinții copiilor cu TSA, precum și toate ONG-urile și specialiștii implicați în recuperarea acestor pacienți, așteptăm cu interes luna aprilie, când intră în vigoare noul contract cadru și, implicit, se pot materializa toate aceste promisiuni.”, a transmis Daniela Arnăutu.

Ministrul Costache, impresionat de suferința copiilor

Neoficial, momentul în care ministrul Costache a spus, indirect, că părinții plecați la muncă în afară își îmbolnăvesc copiii de autism, a fost bazat pe multă emoție…

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE