Reacţia MAE la scandalul alocaţiilor pentru copiii emigranţilor din Germania: „Apartenenţa la Uniunea Europeană obligă statele membre să asigure un tratament corect, echitabil şi nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii europeni”

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti reacţionează la declaraţiile unor primari din Germania care pun în discuţie plata alocaţiilor pentru copiii din familiile de emigranţi.

Primarii din Germania susţin că problema aceasta e acutizată în ultimii ani, iar bugetele, atât cel naţional, cât şi cele locale, fac faţă tot mai greu acestei presiuni finaciare.

Autorităţile noastre insistă asupra ideii că apartenenţa la Uniunea Europeană a cetăţenilor români din Germania obligă administraţiile din această ţară să respecte toate drepturile nerezidenţilor, inclusiv cele de ordin social, în cazul de faţă al copiilor.

"Astfel, apartenenţa la Uniunea Europeană obligă statele membre să asigure un tratament corect, echitabil şi nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii europeni.

Conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), lucrătorii europeni au dreptul de a se stabili şi lucra în oricare alt stat membru decât cel ai cărui cetăţeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale ţării de reşedinţă în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelei ţări, fără nicio discriminare bazată pe cetăţenie.

Mai mult, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat în mod constant că regula egalităţii de tratament prevăzută în TFUE şi în Regulamentul 492/2011 interzice nu numai discriminările evidente pe motiv de naţionalitate, ci şi orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferenţiere, conduc în fapt, la acelaşi rezultat.

Alocaţiile pentru copii trebuie plătite tuturor lucrătorilor europeni, indiferent de statul membru din care părinţii provin sau în care copiii se află de fapt", se arată în comunicatul de presă al MAE.

Vocile primarilor din Germania au luat amploare mai ales după ce Ministerul de Finanţe de la Berlin a dat un comunicat în care arată că alocaţiile pentru copii din partea Guvernului au crescut cu 10,4% în acest an, faţă de anul precedent.

Concret, în acest an primesc alocaţii 269.336 de minori, fiind vorba de cei care au venit în Germania din diverse ţări ale Uniunii Europene.

Imediat după aceea presa germană a preluat declaraţiilor unor edili care au arătat că multe familii din ţări mai sărace ale UE, inclusive din România, vin în Germania în speranţa unei vieţi mai prospere, aşa cum nu o pot avea acasă la ei. Iar această prosperitate vin în oarecare mîsură şi din încasarea unor ajutoare sau alocaţii sociale.

"Guvernul federal a adormit la cârma acestei probleme şi trebuie să reacţioneze în sfârşit la faptul că există persoane care fug de sărăcie în Europa. 

Avem în prezent în jur de 19.000 de persoane din România şi din Bulgaria care locuiesc la Duisburg, majoritatea membri ai minorităţilor romă şi sinti. În urmă cu şase ani, în 2012, aveam numai 6.000", relatează DPA declaraţia primarului din Duisburg, Soeren Link.

Ministerul de Externe de la Bucureşti arată că România e interesată de asigurarea unui sistem eficient şi echitabil prin care să se asigure, în esenţă, dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor UE.

În acelaşi timp, Bucureştiul reaminteşte cetăţenilor săi plecaţi peste hotare că au posibilitatea să sesizeze orice fel de probleme pe care le au în statele europene în care locuiesc şi muncesc.

"România lucrează în permanenţă alături de instituţiile europene pentru a se asigura că lucrătorii europeni, şi în mod special cei români, au acces la beneficiile sociale corelative muncii prestate şi se asigură, prin reacţii şi sesizări rapide, ca şi în acest caz, că drepturile oferite de legislaţia europeană sunt pe deplin respectate.

Reamintim faptul că încă de anul trecut, la iniţiativa ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, centrul SOLVIT a fost relansat, oferind posibilitatea tuturor celor interesaţi să contacteze acest serviciu, prin intermediul numărului TELVERDE 0800 672 507 (disponibil din orice reţea naţională) sau a numărului +40 374 300 270 (apelabil din străinătate), respectiv prin intermediul e-mailului solvit@mae.ro şi să beneficieze de suport atunci când consideră că drepturile dobândite prin calitatea de cetăţean al Uniunii Europene au fost încălcate într-un alt stat membru", e concluzia MAE.