Uniunea Mondială a Ulemanilor Musulmani, cu sediul în Qatar, a avertizat astăzi că decizia jurnaliștilor de la Charlie Hebdo de a publica din nou desene cu profetul Mohamed nu este una înțeleaptă.
"Nu este nici raţional, nici logic, nici înţelept să se publice desene şi filme care-l ofensează pe Profet sau atacă islamul. Dacă suntem de acord că autorii atentatelor sunt o minoritate care nu reprezintă nici islamul şi nici musulmanii, atunci cum putem să răspundem prin acţiuni care nu sunt îndreptate împotriva lor, ci contra Profetului venerat de un miliard şi jumătate de musulmani?", se arată într-un comunicat al organizației prezidate de Yusuf al-Qaradawi, considerat eminenţa gri a mişcării Fraţii Musulmani.
Potrivit Uniunii Mondiale a Ulemanilor, publicarea acestor desene nu va face altceva decât "să dea credibilitate tezei autorilor atentatelor potrivit căreia Occidentul este împotriva islamului. Aceste publicaţii nu vor face decât să intensifice urile, extremismul şi tensiunile".
Jurnaliștii care au supraviețuit atentatului terorist sângeros, de săptămâna trecută din sediul redacției Charlie Hebdo, au publicat astăzi noul număr al revistei satirice, pe a cărui coperă apare profetul Mahomed, cu lacrimi în ochi.