Purătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a vorbit vineri, după şedinţa Executivului, despre reabilitarea Complexului Vila Lac.
Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat vineri că reabilitarea Complexului Vila Lac, evaluată la aproximativ 56 de milioane de euro, se referă la un teren de aproximativ 10 hectare, pe care se găsesc mai multe construcții datând din anii '60. Această reabilitare este necesară pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de protocol, deoarece în acest loc sunt găzduiți înalții vizitatori.
Ce se va întâmpla cu Complexul Vila Lac 1
După ședința Executivului de vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat despre decizia de a reabilita Complexul Vila Lac cu aproximativ 56 de milioane de euro și cum apreciază Guvernul această inițiativă în contextul economic actual al României.
„Nu pot să-mi asum declaraţii de oportunitate, însă pot să repet ceea ce am auzit, cred, chiar de la premierul României, că nu este cazul să punem această reabilitare pe lista priorităţilor, deşi este un demers necesar, a spus echipa de expertizare”, a arătat Mihai Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a indicat că este vorba despre un întreg complex care se întinde pe aproximativ 10 hectare și include mai multe construcții care datează din anii '60.
„A trecut, aşadar, printr-o succesiune de seisme în în Bucureşti -, care trebuie să răspundă celor mai înalte standarde de protocol pe care o ţară le poate oferi, în cazul nostru România, pentru că acolo sunt găzduiţi, de regulă, înalţi vizitatori, atunci când există aceste oportunităţi. Dar, repet, prioritizarea pe lista guvernamentală va putea fi confirmată abia după ce, tot în şedinţă de guvern, va trebui adoptată o hotărâre. Dacă nu avem acea hotărâre, proiectul pus acum în transparenţă de Ministerul Dezvoltării va fi ajustat în consecinţă.
Vila Lac nu e o prioritate pentru Ciolacu
Marcel Ciolacu a afirmat vineri, înaintea ședinței Guvernului, că reabilitarea imobilului Vila Lac 1 nu este o prioritate și că nu va aproba acest demers, având în vedere că suma implicată este una semnificativă.
Câți bani vor fi investiți la Vila Lac 1
Ministerul Dezvoltării va aloca 280 de milioane de lei (echivalentul a 56 de milioane de euro) către Compania Națională de Investiții, o companie subordonată, pentru consolidarea și modernizarea Vilei de protocol Lac 1.
Conform proiectului, se propune schimbarea instalațiilor și refacerea exteriorului clădirii. În plus, aleile și spațiile verzi vor fi supuse unui proces de reamenajare peisagistică.
Autoritățile susțin că liderii mondiali care vizitează România nu mai pot fi cazați în Vila Lac 1 din cauza degradării imobilelor din complex și a prezenței mucegaiului ca urmare a infiltrațiilor de apă.
„Imobilele prezintă şi partea de degradări, de biodegradări, de umiditate, de atacuri fungice şi automat este necesar să se ia măsurile de prevenire şi stopare a fenomenului respectiv”, a declarat Marin Ţole, secretar de stat Ministerul Dezvoltării.
Istoria complexului
Complexul de vile a fost ridicat în perioada comunistă la ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și, după revoluția din 1989, a rămas în posesia demnitarilor statului român. Începând cu anii 2000, Vila Lac 1 a devenit un loc de întâlniri politice discrete, departe de ochii presei, fiind utilizată pentru discuții politice și întâlniri oficiale. Clădirea este dotată cu spații de cazare, săli de conferințe și evenimente. De-a lungul timpului, a găzduit și diferiți șefi de stat și de guvern, printre care se numără și președintele rus, Vladimir Putin, care a fost cazat la Vila Lac 1 în timpul Summit-ului NATO de la București din 2008. De asemenea, premierul Ludovic Orban s-a autoizolat aici la începutul pandemiei de Covid-19, după ce a intrat în contact cu un parlamentar PNL infectat.
Complexul este compus din cinci corpuri de clădire: corpul principal, centrala termică, o clădire administrativă (fostul patinoar) și două cabine de pază. Până în prezent, lucrările la complex s-au limitat la îmbunătățirea utilizării spațiului deja existent.