Razie de mari dimensiuni în București, șoferi prinși după ce au consumat droguri sau alcool

O razie făcută marți spre miercuri noaptea, în Capitală a dovedit mai mulți șoferi care au consumat droguri sau alcool.

Razie făcută în București, pentru a depista șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat droguri sau alcool. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri și a fost coordonat de polițiștii de la Brigada Rutieră. O acțiune obișnuită mai mult în nopțile zilelor de weekend. Dar, acum polițiștii au vrut să verifice starea în care se află conducătorii auto și în timpul săptămânii.

Razie în Capitală, șoferi prinși după ce au consumat droguri sau alcool

Au fost depistați mai mulți șoferi care consumaseră alcool sau droguri. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost tras pe dreapta, iar polițiștii au observat că are un comportament bizar. I-au făcut testul pentru alcool, dar acesta a ieșit negativ. Apoi, conducătorul auto a căzut la proba drugtest. A reieșit faptul că el consumase droguri. Pus în fața evidenței, tânărul a negat și a precizat că fumase țigări normale.

„În afară de ţigări nu am consumat absolut nimic. Chiar nu ştiu. Mergem facem la sânge, la orice, nu este nici un fel de problemă”. Le-a spus șoferul polițiștilor, conform observatornews.ro.

La scurt timp, în aceeași zonă a mai fost prins un șofer aflat sub influența drogurilor. El consumase cocaniă, dar și o altă substanță psihoactivă. Un bărbat în vârstă de 69 de ani băuse alcool înainte de-a se urca la volan. Și el a fost dovedit viniovat în timpul raziei respective.

Au fost trași pe dreapta și vatmani, și șoferi de autobuze

„Un alt bărbat, în vârstă de 69 de ani, a fost depistat pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că acesta avea a avut o valoare de 0,71 mg per litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat Oana Pârvan, de la Brigada Rutieră.

În timpul acestui control ce a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, au fost trași pe dreapta și șoferii de autobuze, dar și mai mulți vatmani.