Razie de amploare a polițiștilor din Constanța. Șoferi beți sau drogați, la volan. Minor urmărit în trafic

Razie de amploare a polițiștilor din Constanța. Șoferi beți sau drogați, la volan. Minor urmărit în trafic

Peste 160 de polițiști, de la Rutieră și Ordine Publică, au participat la o amplă acțiune pe străzile Constanței. Au fost controlate peste 850 de autovehicule și au fost constatate 22 de infracțiuni, cele mai multe fiind pentru conducerea sub influența alcoolului. Un minor aflat la volanului unei mașini a fost prins după o urmărire în trafic.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipale Constanța, împreună cu cei de la Serviciul Rutier,  secțiile de Poliție urbană 1-5, secțiile de Poliție Rurală 1 și 2, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic au organizat, astăzi, între orele 2:00 și 10:00, o razie pe linia respectării legilor privind circulația pe drumurile publice, dar și prevenirea și combaterea faptelor antisociale, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu.

În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 22 de infracțiuni, dintre care 14 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, trei pentru conducere fără permis, una pentru conducere sub influența substanțelor psiho-active, două infracțiuni de încredințare a unui autoturism unei persoane care nu posedă permis de conducere și două privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Cea mai mare alcoolemie, de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost constatată la un bărbat, de 31 de ani, care la ora 4:50 conducea un autoturism pe Șoseaua Mangaliei. Ce a mai scăzută alcoolemie a fost de 0,43 mg/l alcool în aerul expirat.

În jurul orei 06.30, polițiștii constănțeni au depistat un minor, de 17 ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Adolescentul nu a oprit la semnalele regulamentare de oprire ale polițiștilor, astfel că a fost urmărit în trafic. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că autoturismul aparținea unei alte persoane, un bărbat în vârstă de 31 de ani, care i-a încredințat minorului autovehiculul pentru a-l conduce.

Polițiștii au controlat, în total, 850 de autovehicule, fiind aplicate 190 de sancțiuni contravenționale, dintre care 111 pentru nerespectarea prevederilor privind circulația pe drumurile publice. În cadrul acțiunii au fost reținute 17 permise de conducere (dintre care 16 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice) și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare și trei seturi de plăcuțe de înmatriculare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News