RĂZBUNAREA pilotului ars: Iordania a declanșat IADUL asupra ISIS!

Șeful forțelor aeriene iordaniene a anunțat că avioanele sale au distrus 20% din capacitata militară a ISIS, de când jihadiștii au dat publicității filmul în care acesta era ars de viu într-o cușcă.

„Am reușit ceea ce ne-am propus. Am distrus centre logistice, depozite de arme și am lovit ascunzătorile luptătorilor lor”, a declarat generalul Mansur Al-Jbur, șeful forțelor aeriene iordaniene. El a adăugat că, de joi încoace, avioanele de luptă iordaniene au desfășurat 56 de atacuri aeriene asupra țintelor ISIS din Siria și că forțele sale nu se vor opri:

„Suntem deciși să-i ștergem de pe fața pământului!”

Iordania a dezlănțuit o ofensivă armată puternică împotriva ISIS după ce gruparea teroristă a dat publicității săptămâna trecută o înregistrare video care arăta cum pilotul iordanian Muath Al-Kaseasbeh era ars de viu într-o cușcă. Imediat după aceasta, regimul iordanian a declarat „război necruțător” grupării teroriste.

În același timp, trupele irakiene vor declanșa „o ofensivă terestră majoră” în săptămânile următoare, a declarat generalul John Allen, coordonatorul american al coaliției anti-ISIS, într-un interviu pentru agenția iordaniană de știri Petra.

„În următoarele săptămâni, când forțele irakiene vor începe campania terestră pentru eliberarea Irakului, coaliția o „va sprijini masiv cu tiruri”, a declarat Allen, adăugând că Statele Unite „fac tot ce pot” pentru a ajuta armata irakiană.

Din luna iunie anul trecut, ISIS a capturat teritorii vaste din Irak, inclusiv orașele Mosul și Tikrit. În noiembrie, armata irakiană a recuperat rafinăria Baiji, cea mai mare din țară, situată la circa 200 de kilometri nord de Bagdad. Totuși, în zonă au continuat să se dea lupte aprige: 150 de morți s-au înregistrat doar în această duminică.

În același interviu, Allen a mai declarat că ofensiva anti-ISIS în Siria va dura mai mult, din cauză că Statele Unite nu au un partener în această țară:

„În Irak, avem un partener pe toate planurile, însă nu avem un partener similar și în Siria. Așa că munca pe care coaliția o are de depus în Siria va dura mai mult.”