RĂZBOIUL SĂRACILOR. Coreea de Nord fură de la Bangladesh

Coreea de Nord ar putea fi la originea sustragerii a 81 de milioane de dolari dintr-un cont al Băncii Centrale din Bangladesh deţinut pe lângă Rezerva Federală din New York a relatat miercuri publicația Wall Street Journal, citată de AFP

Justiţia americană se pregăteşte să acuze intermediari chinezi, care ar fi ajutat Coreea de Nord să sustragă această sumă prin piratare informatică în februarie 2016, adaugă ziarul, citând surse apropiate anchetei. Prin sistemul de transfer internațional SWIFT, piraţii informatici au reuşit să vireze 81 milioane de dolari dintr-un cont deţinut de Banca Centrală din Bangladesh la filiala din New York a Băncii Centrale americane (Federal Reserve System, Fed). Hackerii au inundat Fed din New York cu zeci de cereri de transfer şi au încercat să deturneze suplimentar 850 de milioane de dolari, dar antena newyorkeză a blocat alte tranzacții. Banii au fost transferaţi într-un cont în Filipine şi apoi urma lor s-a pierdut, o parte dintre ei fiind spălaţi prin intermediul unor cazinouri. În mai trecut, un studiu al societăţii de securitate informatică Symantec evocase deja o conexiune posibilă dintre acest caz şi Coreea de Nord.

O parodie despre Kim Jong-Un la originea ataclui cibernetic

Malware-ul folosit de hackeri implicaţi prezintă trăsături comune cu cel utilizat în atacul major asupra Sony Pictures Entertainment, la sfârşitul anului 2014, conform aceluiaşi studiu. În timpul acelui amplu act de piraterie informatică, comandat de Coreea de Nord — conform autorităţilor americane — au fost descărcate e-mailuri și informaţii personale vizând mii de angajaţi. Autorii cereau ca Sony Pictures Entertainment să renunţe la difuzarea comediei despre liderul nord-coreean Kim Jong-Un, “The Interview”. Potrivit Wall Street Journal, numărul doi în agenția de informații americană NSA, Rick Ledgett, a declarat marți la Washington că înclină să creadă că ar exista o legătură între cele două atacuri cibernetice. “Dacă legătura se dovedește, acest lucru înseamnă că un stat este pe cale să jefuiască bănci. Este un caz grav”, a afirmat el în cadrul unor dezbateri la Institutul de studii Aspen. Săptămâna trecută, sistemul internaţional de transferuri bancare SWIFT a deconectat băncile nord-coreene încă legate la reţeaua sa, în contextul tensiunilor internaţionale în urma testelor cu rachete ale Phenianului.