Războiul energetic al lui Putin nu reușește să împiedice țările europene să sprijine Ucraina, dar mulți se tem de eventualitatea unui conflict fără sfârșit
În timp ce războiul din Ucraina se apropie de anul 2023, Europa nu s-a arătat niciodată mai unită împotriva Rusiei lui Vladimir Putin, dar nici atât de dependentă de SUA în eforturile sale de a-l da înapoi pe liderul rus.
Ani de zile, aliații europeni ai Statelor Unite s-au căznit să ajungă la o poziție comună față de Putin - Franța și Germania pledând pentru menținerea unor relații cu autoritarul președinte, trecând peste nemulțumirea țărilor din apropierea Rusiei, care credeau că numai o rezistență dură l-ar putea opri să-și continue programul expansionist în estul Europei.
Începând din luna februarie, după ce Rusia a lansat invazia pe scară largă, aceste diferende au mai scăzut pe fondul creșterii percepției asupra unui scop comun, larg propagat printre democrațiile europene, potrivit căruia Ucraina trebuie înarmată ca să poată respinge tentativele Rusiei de a redesena prin forță frontierele continentului.
Dar, în pofida acestui consens răspândit din Portugalia până în Polonia, aliații europeni se află cu toții la mâna Washingtonului, reacționând față de o evoluție a evenimentelor stabilită de Administrația Biden, o administrație care, recent, a trimis o serie de mesaje ambigue peste Atlantic, dând de înțeles că Kievul ar trebui convins să treacă la negocieri.
În zilele următoare, președintele Biden urmează să semneze un plan de cheltuieli care prevede un ajutor de aproape 45 de miliarde de dolari destinat Ucrainei și aliaților din cadrul Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO), subliniind o dată în plus rolul dominant al SUA în furnizarea armamentului, în finanțarea sprijinului față de Kiev și în strunirea agresiunii lui Putin.
Deși liderii Uniunii Europene au alocat recent miliarde de euro în plus pentru a menține Kievul pe linia de plutire, ei rămân să citească în continuare instrucțiunile Washingtonului în privința principalelor probleme strategice din următoarele luni. Cât de mult ‚combustibil’ trebuie să mai primească Ucraina pentru a-și scăpa teritoriile de invazia forțelor ruse? Cât de mult armament occidental ar risca o escaladare necontrolată a războiului? Și la ce fel de compromis ar trebui să se aștepte Ucraina dacă nu-i va putea alunga cu totul pe soldații ruși de pe teritoriul său?
„Întregul război a însemnat o orchestră complexă, dar ea a fost dirijată de Washington”, a declarat Rosa Balfour, director la Carnegie Europe, o organizație cu sediul în Bruxelles. „Conflictul a confirmat că securitatea europeană se află în cadrul NATO. Nu există alternativă”.
În Europa, opoziția față de politica pro-Kiev a fost redusă la tăcere. Pariul lui Putin, potrivit căruia prin reducerea furnizării energiei spre blocul comunitar, el ar putea slăbi hotărârea țărilor europene de a veni în ajutorul Ucrainei și de a sancționa Rusia, nu a dat roade.
Atacul său total asupra Ucrainei, inclusiv tentativa de a cuceri Kievul, capitala țării, numeroasele informații pe tema crimelor de război și regulatele atacuri cu rachete asupra orașelor ucrainene au făcut ca aproape toate țările europene să fie de acord cu sancțiunile.
Simpatia anterioară a extremei drepte din Europa față de Putin a dispărut în cea mai mare parte, după cum a declarat Daniel Speckhard, fost ambasador al SUA în Belarus. Nu asta ar fi fost situația dacă Putin s-ar fi limitat să atace doar regiunea Donbas, din estul Ucrainei, unde Rusia a lansat o invazie sub acoperire în 2014. „În această privință, Putin este propriul și cel mai vajnic dușman al său”, afirmă Speckhard.
Războiul Rusiei din Ucraina este doar cel mai recent șoc resimțit de Europa în ultimii 15 ani, de la criza financiară mondială la problemele pe tema migrației în masă, ieșirea Regatului Unit din UE și pandemia de Covid-19. Deseori, statele membre ale UE s-au dovedit extrem de divizate în cursul crizelor anterioare, făcându-i pe mulți observatori să se îndoiască de stabilitatea organizației – mai ales pe vremea crizei datoriilor din zona euro, din anii 2010 -2012.
Puternicul angajament politic al majoritățiii statelor europene de a menține în viață proiectul integrării continentale a supraviețuit tuturor acestor încercări, în pofida anevoioaselor procese de formulare a deciziilor din cadrul UE. Organizația a depășit riposta, la început haotică, în fața virusului Covid și a lansat un ambițios program colectiv de relansare economică pentru a veni în ajutorul celor mai afectate state membre.
Războiul din Ucraina a surprins resursele militare europene la un nivel scăzut după cei 30 de ani de reduceri operate de la sfârșitul Războiului Rece.
Stocurile relativ scăzute de armamennt și muniție ale țărilor europene au făcut ca, în privința ajutorului militar, Ucraina să fie foarte dependentă de ajutorul militar al SUA – o realitate reflectată și de opțiunea lui Zelenski de a face la Washington prima vizită în străinătate de după invazia Rusiei din februarie.
Miliardele de euro promise ca ajutor financiar al UE destinat Ucrainei au rămas blocate o bună parte din acest an din cauza procedurii ‚bizantine’ a organizației de adoptare a deciziilor, dar și din cauza disputelor avute de Germania cu forul executiv al UE în privința modalităților de plată – ceea ce a făcut ca Kievul să depindă de SUA ca să-și poată echilibra bugetul cheltuielilor civile.
Zelenski, care speră să refacă total frontierele Ucrainei recunoscute pe plan internațional, trebuie să se arate îngrijorat în primul rând de durata sprijinului SUA.
Mulți oficiali americani, ca de altfel și omologi de-ai lor din Franța și din Germania, se îndoiesc de faptul că Ucraina ar putea alunga total armata rusă, lipsită fiind de sprijinul militar al NATO care însă ar spori pericolul unui război direct cu Rusia.
Generalul Mark Milley, șeful Statului Major Interarme, a încurajat Kievul să se gândească la negocieri, iritând-i pe oficialii ucraineni care cred că pot recupera un teritoriu mult mai mare. Iar liderul minorității republicane din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, a semnalat scepticismul crescând al republicanilor față de cheltuielile militare destinate Ucrainei.
În același timp, însuși Biden a spus că Putin nu se arată cu adevărat interesat de niște tratative de pace, iritându-i astfel atât pe oficialii din Ucraina, cât și pe aliații din jurul Rusiei, care însă împărtășesc și ei această opinie. Președintele a parafat trimiterea în Ucraina a unui armament mai perfecționat, inclusiv un sistem de apărare antirachetă de tip Patriot, oferit în această lună.
Aliații din estul și din nordul Europei se tem că precauția Administrației Biden în privința înarmării Kievului pentru o victorie decisivă - o precauție căreia i se adaugă și stocurile limitate de armament ale Europei – ar putea condamna Ucraina și continentul la o luptă îndelungată și sângeroasă.
Ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, a declarat că obiectivul aliaților occidentali trebuie să fie „restaurarea totală a integrității teritoriale și suveranității ucrainene”, precum și trimiterea în instanță a cazurilor de crime de război comise de Rusia și reducerea capacității Moscovei de a-și mai putea amenința vecinii. „Orice alt rezultat este periculos atât pentru Ucraina, cât și pentru UE”, a spus el.
„Trebuie să încetăm să mai umblăm cu jumătăți de măsură și să grăbim ajutorul acordat Ucrainei pentru a o face să poată câștiga războiul”, a declarat Artis Pabriks, care, până luna trecută, a fost ministrul apărării din Letonia. „O asistență limitată înseamnă pur și simplu o prelungire a durerii”, a mai spus el.
sursa: wsj.com / RADOR