Războiul mondial al pâinii. Cât de afectată va fi România. Fost ministru al Agriculturii: „Să fim tot timpul cu ochii pe ce trebuie”

Sursa foto: Dreamstime.com

Ministrul de Externe din Italia, Luigi di Maio, a făcut o declarație ce a uimit întreaga lume: „ Războiul mondial al pâinii a început deja și trebuie să îl oprim”. În cazul în care previziunea lui Luigi di Maio se adeverește, cât de afectată va fi România. Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, vine cu explicații.

Fostul Ministru al Agriculturii, Petre Daea, a declarat că înțelege frica produsă de războiul mondial al pâinii, dar este convins că România nu se va confrunta cu această situație.

"În condiţiile în care ne aflăm şi focul acesta deschis în Marea Neagră, creează o serie întreagă de probleme între care şi aprovizionarea cu grâu.

Ştim foarte bine că peste tot se foloseşte, dar nu peste tot se produce. Iar Rusia şi Ucraina, care se află în conflict, sunt ţări exportatoare, se află în plutonul fruntaş al ţărilor producătoare de grâu care aprovizionează planeta, pe acele ţări care nu pot să producă şi sunt dependente de import.", a explicat Daea.

Acesta a mai declarat că în statele din bazinul Mării Negre, printre care se află şi România, "îngrijorarea creşte exponenţial în condiţiile în care focul nu se stinge, iar blocajul este la ordinea zilei".

Petre Daea îi calmează pe români

Fostul ministru al Agriculturii i-a asigurat pe români că există stocuri și producție. El a mai declarat că aceasta este cea mai nesemnificativă problemă din țara noastră.

"Producţie există, stocuri există, România nu va avea o asemenea problemă, însă să fim tot timpul cu ochii pe ce trebuie şi în primul rând pe terenurile României, să le cultivăm", a spus Petre Daea.

El a mai estimat că deşi nu suntem într-o situaţie delicată, "tulburările vor continua atâta timp cât focul acesta nu se stinge şi nu intră în normalitate fluxurile comerciale".

Petre Daea consideră că guvernanţii au luat deja măsurile corecte și că fermierii se vor ocupa de absolut tot, potrivit A3.

Războiul mondial al pâinii a început

Războiul mondial al pâinii a început deja și trebuie să îl oprim. Riscăm instabilitate politică în Africa, proliferarea organizațiilor teroriste, lovituri de stat. Toate acestea pot fi provocate de criza cerealelor cu care ne confruntăm”, a declarat șeful Ministerului de Externe din Italia, Luigi di Maio, sâmbătă după-amiază.

Președintele Vladimir Putin „trebuie să ajungă la un acord de pace cât mai curând posibil, care să includă și un pact privind cerealele, cum ar fi un acord de încetare a focului care să ne permită să evacuăm din Ucraina femeile, civilii și copiii care se află sub bombele rusești în estul țării timp de 100 de zile”, a spus oficialul italian.

„Există 30 de milioane de tone de cereale blocate în porturile ucrainene de navele de război rusești. Ceea ce facem este să lucrăm pentru ca Rusia să deblocheze exportul de grâu în porturile ucrainene, pentru că în acest moment riscăm să izbucnească noi războaie în Africa”, a declarat ministrul Luigi di Maio.