Evenimentul zilei publică fragmente din motivarea sentinței Tribunalului Iași în legătură cu procesul intentat de Gabriel Liiceanu lui Liviu Antonesei, acțiune în cadrul căreia scriitorul bucureștean îi solicita profesorului universitar din Iași despăgubiri financiare în valoare de 100.000 de euro pentru calomnie. Cum „războiul filosofilor” este aproape stins, vă propunem astăzi câteva argumente interesante în baza cărora judecătorii ieșeni au înclinat balanța dreptății spre Liviu Antonesei, apreciind pretențiile lui Liiceanu drept nefondate

„Intelectualii publici după 1990” - acesta a fost subiectul care a generat războiul (pe bani și onoare) dintre Gabriel Liiceanu și Liviu Antonesei. Despre ce este vorba mai exact? Profesorul ieșean a acordat un interviu Mirunei F. în vederea realizării unui teze de doctorat ce viza rolul cărturarilor în viața cetății după revoluția din 1989, iar la un moment dat în cursul dialogului s-au adus în discuție și metodele de pricopsire ale noilor oportuniști cu gulere albe. Acesta a fost contextul în care Liviu Antonesei a afirmat (și) următoarele: „Să ne gândim la Liiceanu, care era de opoziție, dar a primit cadou fosta Editură Politică, cu tot ce avea aceasta în patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate, pentru că chiar Editura Politică publica în «Idei Contemporane» și cărți occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu, a fost scutit de două ori de datorii, dar, în general, cei care au fost de opoziție, au fost perdanți”.

Oale și ulcele

Profesorul ieșean nu emitea o chestiune nemaipomenită, din contră!, problema fusese dezbătută pe larg în presă de-a lungul a 30 de ani de nesfârșită tranziție. Așa că, fără să se gândească vreo clipă la viitoarele repercusiuni, Antonesei a dat drumul interviului cu pricina și pe blogul personal. La scurt timp, deranjat de ideile împărtășite liber (într-un cadru restrâns, e adevărat) de Liviu Antonesei, editorul și scriitorul Gabriel Liiceanu l-a acționat în instanță, cerând compensații materiale de 100.000 de euro, jumătate din sumă pe persoană fizică, cealaltă jumătate în numele editurii Humanitas. Bomba l-a găsit resemnat pe Antonesei: „Să fim sănătoși, până aș achita acești bani am fi amândoi oale și ulcele!”

Tăvălugul l-a prins însă, procesul a început, dar, după nici 13 luni, totul avea să se dezumfle ca un balon de săpun: „Pentru a se angaja răspunderea pentru fapta proprie, trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul”. În traducere liberă, judecătorii au dat verdict favorabil lui Antonesei: „Nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale”. Și mai precis: oamenii legii au apreciat că Antonesei și-a exprimat o opinie, un punct de vedere, fără a intenționa să aducă prejudicii de imagine domnului Liiceanu. „În practica sa, CEDO face distincția între fapte și judecăți de valoare și statuează că primele se pot dovedi, însă următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie, element fundamental al dreptului asigurat. Tribunalul reține că ansamblul probelor administrate nu relevă exercitarea dreptului pârâtului la liberă exprimare în mod abuziv”, au mai punctat judecătorii în motivarea sentinței. Și cu asta, basta! Sau nu, pentru că avocații lui Liiceanu pot contesta decizia în termen de treizeci de zile.

Salariu baban și indemnizație

De remarcat, dincolo de acest război surd între doi intelectuali, câteva amănunte mai puțin cunoscute din culisele scenei culturale capitaliste a celor treizeci de ani de tranziție românească. Cităm din motivarea sentinței: „Instanța reține că afirmațiile incriminate cuprind atât imputații factuale referitoare la fapte materiale concrete, vizând modul de dobândire de către reclamantul Liiceanu Gabriel a calității de director al fostei Edituri Politice, redenumită Humanitas, și scutirea reclamantei de datoriile pe care le avea către bugetul de stat, cât și judecăți de valoare, prin modul de prezentare a acestor informații: «…a primit cadou…», «…falsificarea jocului pieței…»”.

Și, în continuare: „În ce privește imputațiile factuale, instanța constată că materialitatea lor este dovedită. Astfel, instanța are în vedere că, pe 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de ministru al Culturii, emite Ordinul nr. 82, prin care se înființează editura Humanitas, din fosta Editură Politică, ce a fost astfel redenumită, noua editură preluând și patrimoniul fostei edituri, fiind numit, prin același ordin, director al editurii Humanitas, reclamantul Gabriel Liiceanu. Pârâtul, în afirmațiile sale, face referire doar la această împrejurare, fără a se putea deduce că aceasta avea un patrimoniu de o anumită valoare sau importanță”. Limpede, nu? Dar iată și un detaliu mai picant: „Pe dl. L. G., la acea vreme cercetător în filozofie și scriitor, (n.r. - Andrdei Pleșu) l-a desemnat director al unei edituri, fixând un salariu lunar de 5.610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei lunar”.

Scutit de impozite din pix

Ministru al Finanțelor în perioada septembrie 1998-decembrie 2000, Decebal Traian Remeș a semnat actele care scuteau editura condusă de Gabriel Liiceanu de anumite sume importante datorate statului: „D. T. R. a dispus aprobarea scutirii de la plată a majorărilor de întârziere la impozitul pe profit (neachitat de aproxiamtiv cinci ani) și majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii. De asemeni a fost aprobată eșalonarea la plată a impozitului (pe profit și pe salarii) în 56 rate lunare” - au mai arătat magistrații în motivarea sentinței.

Contactat de Evenimentul zilei pentru un punct de vedere, Liviu Antonesei a fost prompt: „După cum arată motivarea Curții, situația este clară. Sunt trecute în revistă toate acuzațiile formulate de adversari și toate apărările mele. Îmi place mult pasajul în care se face hermeneutica termenului «dar», din care reiese că l-am folosit cât se poate de corect și de elegant. Acum e vizibil și din punctul de vedere al Justiției că n-am comis vreun delict și deschiderea procesului a fost un act pripit. Chiar dacă la noi nu există regula precedentului, bănuiesc că foarte mulți avocați vor apela la această motivație în situația unor cazuri similare. Din punctul meu de vedere, chestiunea este închisă, dar nu eu decid. Acuzatorii mei au termen de o lună pentru a face sau nu apel. Mingea nu este în terenul meu”.