Războiul economic dintre SUA și China se întețește. Beijingul amenință cu "represalii neîncetate". "SUA și Europa vor suferi!"

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Războiul economic dintre SUA și China se întețește. Vineri, administrația Biden a lansat o nouă listă neagră a companiilor din China, Rusia și Iran implicate în încîlcări ale drepturilor omului.

Printre aceste companii se numără și douăzeci de entități chineze acuzate de abuzuri și furnizarea de sisteme de supraveghere de înaltă tehnologie în provincia Xinjiang.

Represalii în numele "drepturilor omului"

Cele mai cunoscute instituții chinezești de pe această nouă listă neagră alcătuită de americani sint Shenzhen Cobber, Academia din Beijing, Academia Chineză de Electronică și Tehnologia Informației. E, de fapt, vorba de fapt de lărgirea listei negre publicate de americani luna trecută. Atunci, numai cinci entități chineze au fost acuzate de „acceptarea sau utilizarea muncii forțate în implementarea campaniei de represiune din Republica Populară Chineză împotriva grupurilor minoritare musulmane din regiunea autonomă Uyghur din Xinjiang”.

China amenință cu "represalii neîncetate"

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Wang Wenbin, a promis că țara sa va lua „toate măsurile necesare” de represalii pentru „protejarea drepturilor și intereselor companiilor sale” . Un articol publicat în site-ul de știri în limbă engleză Global Times, care prezintă punctele de vedere ale Partidului Comunist Chinez, promite „represalii neîncetate” din partea Chinei pentru această nouă listă neagră. "Toate sancțiunile împotriva Hong Kongului și Chinei vor primi represalii neîncetate. SUA și Europa vor suferi aceleași pierderi ca și China din cauza conflictului. Le sfătuim să se abțină", ​​swe arată într-un articol publicat vineri.

De asemenea, oficialii de la Beijing încearcă să-l lovească pe noul președinte al SUA, comparându-l cu predecesorul său: „Administrația Biden repetă drumul bătătorit de administrația Trump, asta înseamnă că va repeta și eșecul acesteia”. „Acest drum va arăta că echipa lui Biden este la fel de incompetentă ca aceea a predecesorul său,”.

Ce riscă entitățile de pe lista neagră?

În general, companiile de pe aceste liste negre întâmpină cuobstacole uriașe dacă solicită licențe de la Departamentul Comerțului, fiind supuse unui control suplimentar , ceea ce face ca afacerile cu companiile americane să fie extraordinar de dificile, dacă nu imposibile, scrie site-ul zerohedge.com.