Războiul dintre Rusia și SUA se mută în spațiu. Trump, acuzat că vrea „monopol” total

Agenţia rusă pentru spaţiul cosmic, Roscosmos, l-a acuzat marţi pe preşedintele american Donald Trump că a creat cadrul pentru cucerirea altor planete prin semnarea unui ordin executiv referitor la politica SUA privind exploatarea comercială a resurselor extrapământene, relatează Reuters.

Ordinul executiv în cauză, despre care Roscosmos afirmă că va afecta negativ cooperarea internaţională în spaţiul cosmic, a fost semnat luni. Textul consemnează că Statele Unite vor negocia „declaraţii comune şi aranjamente bilaterale şi multilaterale cu state străine privind operaţiuni sigure şi sustenabile pentru recuperarea şi utilizarea publică şi privată a resurselor spaţiale”.

Cetăţenii SUA sunt îndreptăţiţi să se angajeze în astfel de activităţi, se mai arată în document, care notează că „spaţiul cosmic este legal şi fizic domeniu unic al activităţii umane şi SUA nu îl privesc ca bun comun global”.

Or, potrivit agenţiei spaţiale ruse, acest ordin pune SUA în contradicţie cu noţiunea că spaţiul aparţine întregii umanităţi.

„Încercările de a expropria spaţiul cosmic şi planurile agresive de a acapara practic teritorii pe alte planete nu încurajează cooperarea rodnică între ţări”, se subliniază în comunicatul Roscosmos.

Relaţiile dintre Rusia şi SUA au cunoscut în ultima vreme o deteriorare fără precedent după războiul rece, dar cooperarea în privinţa spaţiului cosmic a continuat, în pofida divergenţelor pe orice altă temă, de la Ucraina la acuzaţiile de imixtiune în alegeri, notează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a precizat în ce-l priveşte în faţa presei că „orice încercare de a privatiza spaţiul, într-o formă sau alta - şi e greu de spus acum dacă (acest ordin) poate fi văzut ca o încercare de a privatiza spaţiul - ar fi inacceptabilă”.