Războiul din Ucraina, ziua 316. Ucrainenii anunță că Vladimir Putin e pe ducă. Macron a primit un cadou otrăvit

Războiul din Ucraina, ziua 316. Ucrainenii anunță că Vladimir Putin e pe ducă. Macron a primit un cadou otrăvitSursa foto: Kremlin

Ucrainenii au vorbit din nou despre moartea lui Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, care ar fi grav bolnav. Anunțul a fost făcut de un înalt oficial de la Kiev, care i-a cântat prohodul președintelui Rusiei.

Ucrainenii joacă tare și anunță că, pentru Vladimir Putin, finalul este aproape. Kirilo Budanov, șeful serviciului de informaţii al Ucrainei, a afirmat că rușii vor avea parte de o lună „fierbinte” în acest anotimp.

El a precizat că se așteaptă ca războiul să ajungă la apogeu în luna martie. „Aceasta va fi perioada când vom asista la eliberarea mai multor teritorii și vom provoca și mai multe înfrângeri finale Federației Ruse. Acest lucru se va întâmpla în întreaga Ucraină, din Crimeea în Donbas”, a declarat el în cadrul unui interviu.

„Cadoul” pe care Dmitri Rogozin i l-a trimis lui Emmanuel Macron

Fostul șef al agenției spațiale ruse, Dmitri Rogozin, a declarat miercuri că a trimis luna trecută președintelui francez Emmanuel Macron o bucată dintr-un obuz francez care l-a rănit în orașul Donețk, ocupat de ruși, din estul Ucrainei.

Dmitri Rogozin, care a ocupat și funcția de viceprim-ministru al Rusiei, a fost rănit într-un atac din decembrie asupra unui hotel din Donețk, unde ar fi sărbătorit ziua de naștere împreună cu adjunctul șefului Republicii Populare Donețk, printre alții.

Serviciul grănicerilor din Ucrainei a declarat ulterior că atacul, în care au murit două persoane, a fost menit ca un avertisment pentru alți ruși să nu încalce legea intrând ilegal pe teritoriul ucrainean.

„În acest plic vedeți un fragment dintr-o rachetă trasă de unitatea de artilerie autopropulsată franceză de 155 mm Cezar. Mi-a intrat în umărul drept și s-a blocat în a cincea vertebră cervicală la doar un milimetru distanță pentru a mă ucide sau a mă face invalid”, a scris Rogozin într-o scrisoare de intenție, al cărei text l-a publicat în canalul său Telegram.

În acest timp, mulți bărbați din Ucraina fug de război. Un polițist de frontieră din Republica Moldova a fost arestat pentru luare de mită în criptomonede. El ajuta ucraineii să scape de război și să treacă frontiera. El și complicele lui cereau sume între 12.500 de dolari şi 600 de euro.

Șpagă pentru evadarea din Ucraina

Un polițist de frontieră și complicele său au fost ținuți în izolatorul Centrului Național Anticorupție. Cei doi sunt cercetați penal pentru trafic de influență și corupție pasivă.

Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au aflat că sute de bărbaţi din Ucraina au reuşit să treacă frontiera cu Republica Moldova cu ajutorul unor bărbați. Vinovații se axau pe coruperea grănicerilor şi implicarea grupărilor criminale organizate. Suma pe care ucrainenii o plăteau pentru „libertate” nu era deloc mică, ci între 1.000 şi 5.000 de euro.