Războiul din Ucraina nu se va încheia în acest an. Generalul Mark Milley: Va fi foarte dificil ca forţele ruse să fie expulzate

Războiul din Ucraina nu se va încheia în acest an. Generalul Mark Milley: Va fi foarte dificil ca forţele ruse să fie expulzate Generalul Mark Milley se așteaptă la lupte sângeroase și de durată în Ucraina. Sursa foto: Wikipedia

Șeful Statului Major Interarme din SUA este de părere că va fi extrem de dificil ca armata rusă să fie determinată să se retragă din Ucraina până la finele acestui an. Este așteptată însă o contraofensivă a trupelor ucrainene, dar succesul acestei operațiuni depinde de spijinul militar acordat de aliați.

Șeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Mark Milley a declarat în cadrul unei conferințe de presă organizată la baza americană Ramstein din Germania, că va fi extrem de dificil ca armata rusă să fie forțată să se retragă din toate teritoriile ocupate în Ucraina, până la sfâșitul acestui an, relatează AFP.

„Din punct de vedere militar, îmi menţin ideea că va fi foarte dificil ca forţele ruse să fie expulzate din toate zonele ocupate ale Ucrainei. Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Dar va fi foarte, foarte dificil.

Este de asemenea foarte posibil pentru ucraineni să desfăşoare o ofensivă semnificativă cu scopul de a elibera cât mai mult posibil din teritoriile ocupate. Însă totul depinde de livrările de echipamente şi de antrenamente“, a declarat generalul Mark Milley.

Ne puteți urmări și pe Google News

Contraofensivă în primăvară

Și ministrul american al Apărării se așteaptă la o contraofensivă a armatei ucrainene în primăvara acestui an. Lloyd Austin a subliniat însă că aliații trebuie să ajute Kievul cu noi echipamente militare.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri ţărilor occidentale să accelereze livrările de arme grele, în special tancuri Leopard de fabricaţie germană. Nu a fost luată însă nicio decizie cu privire la solicitările Kievului. „Problema a fost discutată, dar încă nu a fost luată nicio decizie“, a declarat Boris Pistorius, noul ministru german al Apărării.

Ucraina are nevoie de armament

Oficiali americani de rang înalt au recomandat vineri Ucrainei să nu lanseze o contraofensivă majoră împotriva forţelor ruse până când nu va fi livrată ultima tranşă de armament american şi nu va fi efectuată instruirea pentru utilizarea acestor arme. Potrivit unui oficial care a dorit să-și păstreze anonimatul, SUA a decis totuși să nu trimită tancuri Abrams în Ucraina, având în vedere reticența Germaniei cu privire la livrările de armament greu.

Şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, a declarat vineri că este convind că țara sa va primi în cele din urmă ajutorul militar occidental de care are nevoie pentru a respinge armata rusă. „Suntem din ce în ce mai puternici. Şi tot ce nu am primit încă, vom primi“, a spus Andrii Iermak, potrivit Agerpres.