Războiul de la graniţele României pare iminent! "Părăsiţi imediat ţara!" SUA, decizie radicală de teama invaziei rusești
- Maria Miron
- 15 februarie 2022, 07:30
Statele Unite au decis să „relocheze temporar” tot personalul din ambasada de la Kiev, cel care mai rămăsese după acțiunile diplomatice ale americanilor din utlimele săptămâni. Motivul invocat este „accelerarea dramatică a formării forțelor ruse”, conform lui Antony Blinken, secretar de stat american.
Aceste acțiuni diplomatice ale SUA sunt menite să asigure securitatea personalului său, aflat în misiuni diplomatice pe teritoriul capitalei ucrainene.
„Îndemnăm cu tărie pe toți cetățenii americani rămași în Ucraina să părăsească imediat țara”, spune Blinken.
Oficialul american transmite că, prin decizia sa, SUA nu dorește să submineze capacitatea Ucrainei de a contracara un eventual atac rusesc, astfel încât populația să nu fie pusă în pericol.
„Aceste precauții nu subminează în niciun fel sprijinul nostru sau angajamentul nostru față de Ucraina. Angajamentul nostru față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei este neclintit”, a spus secretarul de stat american.
Calea diplomației, menținută în conflictul cu Federația Rusă
Secretarul de stat a dorit să transmită că SUA menține calea dialogului cu rivalul din Est și că are în vedere o detensionare a situației, și, în cele din urmă reluarea misiunilor diplomatice americane de la sediul Ambasadei de la Kiev.
„De asemenea, continuăm eforturile noastre sincere de a ajunge la o soluție diplomatică și rămânem angajați cu guvernul rus în urma apelului președintelui Biden cu președintele Putin și a discuției mele cu ministrul de externe Lavrov. Calea către diplomație rămâne disponibilă, dacă Rusia alege să se angajeze cu bună-credință. Așteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem personalul la Ambasadă de îndată ce condițiile o permit", a mai adăugat Anthony Blinken.
Occidentul, acuzat că vrea război
Șeful de stat belarus este de părere că Occidentul își dorește cu ardoare să declanșeze un conflict militar în Ucraina, însă fără să se implice neapărat direct, ci să lupte cu „mâinile altora”.
„Văd că politicienii voștri (n.r. – ucraineni) încep să se îndoiască de cursul comun al Occidentului. Vedeți, știu sigur, ce are nevoie Occidentul astăzi aici: trebuie să declanșeze un conflict. Știți, ei sunt capabili cu mâinile altora. Este mai bine să lupți cu mâinile altor oameni, cu viețile altor oameni: să moară ucrainenii, rușii, bielorușii, totul este departe”, spune președintele Belarus.
„Înainte de această isterie, am luat decizia de a organiza un exercițiu militar în sudul republicii noastre. A trebuit să le desfășurăm noi înșine pentru a defini unde ar trebui să păstrăm un mic număr de trupe din cauza a ceea ce se întâmplă în Ucraina: acest aflux de arme, fugarii noștri (n.r. – figuri ale opoziției), înființarea de tabere, antrenamente. Există un aflux al acestor sabotori care vin de acolo, sincer vorbind”, a declarat președintele belarus în cadrul unei discuții cu politicianul ucrainean Alexander Moroz.