Din cauza războiului din Ucraina și a virusul COVID-19, Franța se confruntă cu o criză uriașă a alimentelor. Bucătarii au răbufnit după ce au rămas fără muștar, un condiment foarte căutat.
Schimbările climatice, războiul din Ucraina și COVID-ul au provocat o criză a condimentelor. Franța a rămas fără muștar, iar bucătarii nu își pot finaliza comenzile.
Muștarul este foarte apreciat în cultura franceză. „Îmi fierbe sângele” este redat în franceză prin expresia „la moutarde me monte au nez” ( n.r.- muștarul îmi urcă în nas).
Franța și-a marcat joi cea mai importantă sărbătoare națională, comemorând asaltarea închisorii Bastillia în 1789, care a declanșat Revoluția Franceză, dar au apărut și mari probleme. Muștarul a dispărut din magazine, iar oamenii și bucătari au răbufnit.
Francezii au fost nevoiți să cumpere alte alimente după ce s-au confruntat cu criza muștarului. Hreanul, wasabiul, sosul Worcestershire și chiar cremele de Roquefort, au fost la mare căutare.
Problema este că muștarul de Dijon este important în Franța, iar multe sosuri nu se pot face fără acest condiment.
Muștarul a dispărut de pe rafturi
Producătorii francezi au rămas fără semințele brune care din care își produc muștarul, iar bucătarii nu au mai avut pentru ce clienți să gătească. Cele mai multe dintre aceste semințe brune - cel puțin 80 la sută dintre ele, conform lui Luc Vandermaesen, directorul marelui producător de muștar Reine de Dijon și președintele Asociației de muștar din Burgundia - provin din Canada.
„Principala problemă sunt schimbările climatice și rezultatul este această penurie”, a spus Vandermaesen, potrivit The New York Times.
„Nu putem răspunde la comenzile pe care le primim, iar prețurile cu amănuntul au crescut cu până la 25%, reflectând creșterea costului semințelor.”
Compania lui primește acum cel puțin 50 de apeluri pe zi de la oameni care caută muștar. Proprietarul a precizat că niciodată nu a fost atât de contactat și că francezii s-au speriat că rămân fără sosul preferat.
Carrefour, un important lanț de hipermarketuri francez și internațional, ar fi păstrat câteva borcane de muștar, mai ales de când majoritatea magazinelor au rămas fără.
Pentru francezii, dispariția celui mai faimos sos din țară a fost un mare șoc.