Circa 1700 de imigranți au încercat să pătrundă în perimetrul Eurotunelului în noaptea de duminică spre luni. Dintre cei 1700, 1000 au fost „respinși” de forțele de ordine, în timp ce 700 au fost „interceptați” în interiorul perimetrului.
Un membru al forțelor de securitate a fost rănit „la față și la cap” de pietre luate din balastul liniilor ferate, au informat surse din poliția franceză. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri, iar agresorul, un imigrant sudanez, a fost reținut.
Numărul imigranților care iau cu asalt tunelul care traversează Canalul Mânecii, încercând să se suie în tiruri pentru a ajunge din Franța în Marea Britanie, crește de la o zi la alta. Cu o noapte înainte, circa 400 de imigranți au forțat intrarea în Eurotunel. Recordul fusese atins joi, când s-au înregistrat 1000 de tentative de pătrundere.
În ciuda declarațiilor politice din partea Franței și Marii Britanii și a angajamentelor de a rezolva situația, autoritățile par depășite de fenomen.
Mai mult, imigranții par să-și fi schimbat tactica. Dacă în săptămânile trecute ei încercau să forțeze trecerea individual, acum acționează în grupuri mai mari, ceea ce îngreunează intervenția forțelor de ordine.