Estimările făcute de Bruxelles indică faptul că planificările fiscale agresive în interiorul Uniunii Europene provoacă o pierdere anuală a veniturilor cuprinsă între 50-70 miliarde de euro (cifre atribuite numai transferului de profituri, care reprezintă 17% din veniturile fiscale) și 160-190 miliarde de euro, dacă sunt cuprinse și acordurile ad-hoc ale marilor multinaționale cu Statele și ineficiențele în colectarea veniturilor.

În schimb, puțin sub 50 de miliarde de euro reprezintă evaziune fiscală comisă de persoanele fizice care își duc propria bogăție în străinătate, în timp ce aproximativ 65 de miliarde de euro privesc fraudele transfrontaliere de TVA.

Oricum, o imagine clară și pentru Comisia UE, care deja din ultimii ani criticase cele șapte țări pentru problemele care apar din sistemele lor fiscale.

În răspunsul la rezoluția Parlamentului, în urmă cu aproximativ un an și înainte ca noua Comisie UE să preia mandatul, Palatul Berlaymont a formulat obiecții doar în privința Belgiei, care începând cu anul trecut nu ar mai oferi posibilitatea unei planificări agresive.

La cererea Parlamentului de a declara oficial celelalte țări drept paradisuri fiscale, Comisia practic a trecut peste. Nu la fel a făcut și fostul comisar Pierre Moscovici, care le-a definit, mai mult decât paradisuri, adevărate "găuri negre fiscale".

Conform celor mai recente studii macroeconomice efectuate de Thomas Tørsløv de la Universitatea din Copenhaga, Gabriel Zucman și Ludvig Wier, ambii de la Universitatea Berkeley, aceste țări substrag direct celorlalte State membre, numai prin evaziunea fiscală, peste 42 de miliarde de euro an.

În acest fel, Olanda strânge 30% din veniturile sale, atrăgând în mod artificial aproximativ 90 de miliarde de euro din alte țări, cărora le poate oferi o rată specială. Luxemburg atrage 50 de miliarde de euro, din care își formează 54% din veniturile sale fiscale.

În acest fel, Irlanda își construiește 65% din veniturile sale, atrăgând în fiecare an 117 miliarde de euro din țări (nu numai europene) cu impozitare mai mare. Malta produce 88% din veniturile sale fiscale totale.

În schimb, Italia suferă un profit shifting de 24 de miliarde de euro și, din cauza paradisurilor, pierde 19% din propriile venituri fiscale de la întreprinderi, adică 7,5 miliarde de euro, din care 6,5 în cadrul Uniunii Europene. Sunt 3 miliarde furate de Luxemburg, 1,6 de Irlanda și 1 miliard furat de Olanda. În ceea ce privește destinațiile din afara UE, aproape 700 de milioane de euro se pierd în favoarea Elveției, în timp ce puțin peste 270 de milioane de euro dispar în favoarea Caraibelor, Hong Kong și Singapore.

De asemenea, Germania și Franța sunt și mai afectate decât Italia, pierzând respectiv 28% și 24% din veniturile lor din partea companiilor. Sunt 19 miliarde de euro pentru Germania, dintre care aproape 16 miliarde rămân în paradisurile europene, în timp ce pentru Franța este vorba de 12 miliarde de euro, din care 10 miliarde rămân în imediata apropiere.

Trebuie subliniat faptul că paradisurile nu sărăcesc doar țările din care fug întreprinderile, ci întreaga Uniune Europeană, deoarece garantând o impozitare favorabilă, permit plăți mult mai puține decât ar trebui, alimentând ineficiența sistemului. Acest lucru este valabil atât pentru companiile europene, cât și pentru cele din afara UE, dar care operează în Uniunea Europeană.

Pentru a exemplifica, cu o impozitare pe profit care, printr-o planificare atentă poate ajunge până la 5%, o multinațională americană cu sediul într-un paradis fiscal și care operează în restul Uniunii Europene reușește să economisească 4 euro la fiecare 5 euro datorați în mod teoretic. Paradisul fiscal încasează doar 1 euro, Uniunea în ansamblu pierde 4 euro. Țările unde operează pierd într-adevăr totul.