Afacerea iraniană intră pe linie dreaptă, în chiar momentul în care presiunea sancțiunilor dă cele mai clare rezultate la Teheran, iar forța paramilitară și de suversiune Al Quds, a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, funcționează din plin pentru a submina interesele americane în Golf.
Poziționările sunt făcute deja, în perspectiva confruntării, și doar o minune care să aducă regimul Ayatollahilor să facă un pas în spate poate determina oprirea unei confruntări directe, cu toate instrumentele la dispoziție, pentru a pedepsi acțiunile sub radar, în zona gri a războiului neconvențional și hibrid, declanșate de către Iran față de vecinii săi, statele sunnite, monarhiile din Golf și interesele americane în regiune.
Într-adevăr, vizita președintelui american Donald Trump la Tokyo s-a soldat explicit cu angajarea premierului Shinzo Abe ca mediator în raport cu Iranul, pentru a obține venirea regimului de la Teheran la masa de negocieri. Premierul japonez ar urma să dea asigurări la Teheran că SUA nu vor să schimbe regimul iranian. De altfel, Elveția și Oman, țările care fac reprezentarea reciprocă a Iranului și SUA, care nu au relații diplomatice, s-au activat în egală măsură, într-o temerară încercare a ultimei șanse. Suntem pe muchie înaintea declanșării unui conflict, și orice element de escaladare sau expunere publică a unor manevre acoperite ale Iranului poate duce la explozie. Deja intelligence-ul american a expus acțiunile pregătite de forța Al Quds, văduvind acțiunea intermediarilor iranieni din Orientul Mijlociu de resursele pentru a acționa, în primul rând de surpriză, acoperire și anonimat. Complotul fiind expus, acesta nu a mai avut loc.
Dar voința, forțele de pe teren din Golf și constituirea de alianțe largi arată perspectiva serioasă a posibilului atac american, dacă Iranul nu reacționează rapid. Oricum a pierdut deja jumătate din exporturile de petrol, moneda a pierdut două treimi din valoare iar inflația a sîrit în aer. Situația economică e dramatică, după ce, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, India, Turcia au renunțat la importurile de petrol, pentru a evita intrarea sub incidența sancțiunilor Trezoreriei americane.
Ne puteți urmări și pe Google News
Dar poate cele mai importante semnale din din Arabia Saudită, acolo unde au avut loc concomitant două summituri, cu 20 de state arabe și islamice: Consiliul de Cooperare al Golfului, cu 6 membri – inclusiv renegatul Qatar a fost prezent la nivel de premier, la presiunea SUA, cel mai probabil; și Reuniunea Ligii Statelor Arabe, cu 21 de state membre. Ambele organizații au adoptat declarații ce nu marchează tonul belicos al amenințărilor ultimative și nici nu anunță linii roșii, dar somează Iranul să oprească amestecul în treburile interne ale vecinilor săi și denunță amenințările iraniene la adresa securității maritime în Golful Persic – și în urma atacurilor din largul coastelor Emiratelor Arabe unite, în golful Oman.
Deși divizate în mod tradițional, iată că ameințarea iraniană și voința Arabiei Saudite au determinat consolidarea acestei adevărate coaliții anti-iraniene, alcătuită din state Sunnite, într-un moment în care Israelul e deja implicat și acționează fără scrupule în Siria împotriva intereselor iraniene și mai ales a traficului de arme către Hezbollah și Hamas sau alte organizații din Fâșia Gaza. Bombardamentele chirurgicale au ucis numeroși iranieni de pe teren, pe de altă parte au demonstrat că Teheranul nu e gata să declanșeze un război împotriva Israelului. Cu atât mai puțin împotriva Statelor Unite. Iranul a sărit, formal, în sus la această alianță largă creată de rivalii sunniți, care îl izolează tot mai mult. A anunțat că lumea se bazează pe alegații neprobate și a acuzat rivalul său saudit că face agenda “americană și sionistă”. Însă în plan real, Teheranul se confruntă cu cea mai mare amenințare posibilă în regiune, care vizează tot arsenalul utilizabil, de la intelligence și atacuri cibernetice la distrugerea intermediarilor iranienilor de pe teren și a structurilor dependente, respectiv a soldaților iranieni din regiunea Orientului Mijlociu și țările Golfului.
Mai mult, veniți în plin Ramadan în Arabia Saudită, participanții la marea coaliție sunnită au fost plimbați prin aeroportul din Jeddah unde au putut vedea o expoziție de rachete balistice și drone de proveniență iraniană care au atacat, prin intermediul rebelilor al Houthi din Yemen, cetățenii saudiți. Mai mult, aeroportul însuși, care a primit acum șefii de stat și primește valuri de pele rini, a fost ținta unei rachete balistice de proveniență iraniană în urmă cu doar o săptămână.
Aceste demonstrații arată clar că Iranul e expus public drept pericol esențial la adresa securității în Orientul Mijlociu și în statele Golfului, că acțiunile și operațiunile sale acoperite sunt nu numai devoalate public, ci și monitorizare, și că drumul spre război e deschis, dacă nu apare brusc o soluție de negociere. De altfel, aceasta a fost intenția inițială a lui Donald Trump, în abordarea sa tip Mike Tyson a politicii externe, cu un pumn în nas la început ca să poți negocia de pe poziții extrem de puternice după: să iasă din JCPOA, acordul nuclear iranian, pentru a determina o variantă mai bună, la care să fie obligat să fie parte și Iranul. Asta însemnând, de fapt, un control mai bun al activității nucleare, a celei de îmbogățire a uraniului dar și condiții de neimplicare în statele vecine din Orientul Mijlociu. Și, până acum, abordarea pare să fi dat toade. E de văzut dacă va da și cu Iranul.
Statele Unite nu vor să declanșeze un conflict, dar vor distruge fără nici o reținere capabilitățile Corpului Gardienilor Revoluției Islamice de la distanță, așa cum vor distruge elementele programului nuclear iranian. Probabil că o intervenție directă, pe teren, e puțin probabilă, dar presiunea există ca și voința manifestă de a se întâmpla ceva. Dacă nu, răbdarea strategică a statelor din Golf și a celor din Orientul Mjlociu se va diminua, iar conflictul va răbufni agresiv cât de curând.
Recomandările noastre
