RĂZBOI la vârf în JUSTIŢIE. Camelia Bogdan sare la gâtul şefei CSM pe care o acuză că a dobândit ilegală o locuinţă socială

RĂZBOI la vârf în JUSTIŢIE. Camelia Bogdan sare la gâtul şefei CSM pe care o acuză că a dobândit ilegală o locuinţă socială

Fostul judecător Camelia Bogdan a solicitat Parchetului General redeschiderea anchetei ce o vizează pe Mariana Ghena, preşedintele CSM, pe care o acuză că ar fi dobândit ilegal o locuinţă socială, deşi avea deja o locuinţă proprietate personală.

Fostul judecător Camelia Bogdan a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a cerut Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) redeschiderea anchetei în ceea ce o priveşte pe Mariana Ghena.

În sesizare, fostul judecător Camelia Bogdan acuză faptul că soluţia de netrimitere în judecată dată în 2008 de procurorul Dumitru Cismaru în ceea ce o priveşte pe Mariana Ghena, actualmente preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), fostă preşedintă a Curţii de Apel Galaţi, este nemotivată în fapt, fiind omisă analiza faptelor în privinţa cărora planează suspiciunea că, împreună cu Tudor Ghena, avocat al Baroului de Avocatură Galaţi, Mariana Ghena ar fi dobândit o locuinţă socială, deşi avea deja o locuinţă proprietate personală.

Ulterior, locuinţa socială ar fi fost cumpărată de tatăl preşedintelui CSM, susţine Camelia Bogdan. Mai mule detalii pe mediafax.ro

Ne puteți urmări și pe Google News