Un schimb de focuri a avut loc, joi, între trupele azere şi armene din Nagorno-Karabah.
Incidentul s-a soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi, relatează BBC News Online, conform Mediafax.
Ministerul azer al Apărării a anunţat că 20 de membri ai armatei armene au fost ucişi sau răniţi în urma unei "lovituri grele aplicate inamicului".
Serviciul de presă al Ministerului Apărării din Nagorno-Karabah a anunţat trei morţi şi patru răniţi în urma ciocnirii armate.
Incidentele armate s-au înmulțit în ultimele luni în Nagorno-Karabah, o regiune cu populaţie majoritar armeană aflată în centrul unui conflict separatist bilateral.
Pe 12 noiembrie, forţele armate din Azerbaidjan au doborât un elicopter militar armean. Acesta a fost unul dintre cele mai grave incidente produse de la încheierea conflictului dintre cele două ţări pe tema regiunii Nagorno-Karabah.
Aflată în componenţa Azerbaidjanului din perioada sovietică, regiunea separatistă Nagorno-Karabah a fost motivul unui război care a provocat 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi în perioada 1988-1994.
Un armistiţiu a fost semnat în 1994, dar autorităţile de la Baku şi Erevan nu au ajuns la un acord în legătură cu statutul regiunii, care rămâne un motiv de tensiuni în Caucazul de Sud, zonă strategică situată între Iran, Rusia şi Turcia.