Update: Oficialii ruși care administrează centrala nucleară de la Zaporojie susțin că atacurile ucrainene cu drone au scos din funcțiune două substații electrice din Energodar. A fost întreruptă alimentarea cu energie pentru majoritatea locuințelor din oraș, conform Reuters. Pe de altă parte au arătat aceștia, centrala nucleară, cea mai mare din Europa, cu şase reactoare, nu a fost afectată.
Rușii au anunțat pe Telegram că unele „facilităţi de infrastructură” au suferit întreruperi de energie. Ei au spus că măsurile de siguranţă nucleară rămân pe deplin operaţionale.
Trupele ruse au ocupat centrala încă din primele zile ale invaziei din februarie 2022. Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc că pun în pericol siguranţa în jurul acesteia. Centrala nu produce energie electrică în acest moment.
Război în Ucraina, ziua 850. Rusia a solicitat vineri discuții cu Statele Unite despre „situații de securitate”, însă subliniază că aceste discuții trebuie să abordeze și situația din Ucraina.
Război în Ucraina, ziua 850. Rusia cere să discute cu SUA despre „situații de securitate”
Regimul de la Kremlin afirmă că Statele Unite sunt implicate direct în conflictul pe care l-au declanșat împotriva țării vecine, relatează Reuters.
„Este imposibil să scoatem segmente individuale din complexul general al problemelor acumulate şi nu vom face acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă Rusia este pregătită să discute cu SUA despre chestiunea riscurilor nucleare.
„Aşadar, suntem deschişi la dialog, dar la un dialog larg, cuprinzător, care acoperă toate dimensiunile, inclusiv dimensiunea actuală legată de conflictul din jurul Ucrainei, legată de implicarea directă a SUA în acest conflict”, a declarat Peskov.
Statele Unite resping ideea Rusiei că ar fi devenit direct implicate prin înarmarea Ucrainei, cu scopul de a-i cauza o "înfrângere strategică" severă. SUA subliniază că Ucraina are un rol central în negocierile privind conflictul și că este crucial să fie respectată vocea și suveranitatea acestei țări în acest context.
Peskov a afirmat că lista subiectelor pe care Rusia și Statele Unite trebuie să le discute continuă să crească. El a subliniat că acest dialog este extrem de important întrucât problemele se acumulează, inclusiv cele legate de arhitectura globală de securitate.
Vladimir Putin, amenințări la adresa Coreei de Sud: Ar face „o mare greșeală” dacă ajută Ucraina în război
Război în Ucraina, ziua 850. Comentariile sale survin după ce Seulul și-a exprimat intenția de a lua în considerare posibilitatea de a înarma Ucraina, în contextul noului pact încheiat între Rusia și Coreea de Nord, care prevede asistență reciprocă în caz de "agresiune" împotriva uneia dintre cele două țări.
Moscova „va... [lua] decizii care este puțin probabil să mulțumească actuala conducere a Coreei de Sud" dacă Seulul va decide să furnizeze arme Kievului, a declarat Vladimir Putin reporterilor, potrivit BBC.
Vladimir Putin a făcut aceste declarații în Vietnam, imediat după o vizită de mare amploare la Phenian, unde a semnat un acord de apărare reciprocă cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.
Coreea de Sud ocupă locul cinci în lume în ceea ce privește puterea militară, în timp ce Coreea de Nord se află pe locul 36, conform unui indice anual al puterii militare citat de agenția de presă națională a Coreei de Sud, Yonhap, la începutul anului 2024.
Potrivit sursei citate, Coreea de Sud a obținut un scor al puterii militare de 0,1416, clasându-se pe locul cinci din 145 de țări conform Global Firepower 2024. Poziția sa a urcat cu o treaptă în comparație cu anul precedent, adică 2023.
Totodată, Putin a avertizat că Moscova este pregătită să înarmeze Coreea de Nord în cazul în care SUA și aliații lor vor continua să furnizeze arme Ucrainei.
„Cei care furnizează aceste arme cred că nu sunt în război cu noi. Am spus, inclusiv la Phenian, că atunci ne rezervăm dreptul de a furniza arme altor regiuni ale lumii", a declarat Putin.
SUA prioritizează livrarea de rachete Ucrainei
Statele Unite își schimbă prioritatea livrărilor de rachete achiziționate prin contract de alte state – amânându-le cu 16 luni – și vor furniza rachetele produse recent Ucrainei, a anunțat Casa Albă într-un comunicat.
„Acest lucru va garanta că suntem în măsură să furnizăm Ucrainei rachetele de care are nevoie pentru a-şi menţine stocurile într-un moment-cheie al războiului, către sfârşitul verii şi la toamnă”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate (NSC) de la Casa Albă, John Kirby.
Așadar, „livrările acestor rachete celorlalte ţări care aşteaptă acum la coadă urmează să fie amânate”, a anunţat el.
John Kirby a declarat că aceste țări își vor primi armamentul comandat, subliniind însă că „termenele de livrare vor fi ușor prelungite”.
Reprezentantul NSC a anunțat că Statele Unite și-au informat toți clienții cu privire la această „măsură excepțională”.
„Depunem eforturi să minimizăm orice impact negativ” asupra acestor ţări afectate de acestă măsură, a dat asigurări John Kirby. „Dacă oricare dintre ceilalţi parteneri ai noştri s-ar afla într-o bună zi într-o situaţie asemănătoare Ucrainei, am face, la fel, eforturi extraordinare pentru a-i susţine securitatea”, a subliniat el.
De asemenea, a sigurat că această decizie demonstrează angajamentul ferm al Washingtonului de a sprijini „partenerii” săi atunci când aceștia se confruntă cu un „pericol existențial”.