Război în Ucraina, ziua 318. Intră în vigoare armistițiul de Crăciun propus de Vladimir Putin. Kievul primește noi ajutoare militare din SUA

sursa foto. Twitter

Războiul din Ucraina a intrat în ziua 317. Vineri, 6 ianuarie, ar trebui să intre în vigoare armistițiul de Crăciun propus de Vladimir Putin pentru sărbătorile pe rit vechi. Încetarea focului ar trebui să dureze până sâmbătă, 7 ianuarie, ora 24,00, ora Moscovei. Ucraina nu este de acord cu acest armistițiu, considerându-l o manevră de propagandă. Pe de altă parte, Statele Unite și Germania vor furniza Ucrainei echipamente militare suplimentare, au anunțat reprezentanții celor două state, într-o declarație comună.

Armistițiul de Crăciun, propus de Vladimir Putin ar trebui să intre în vigoare începând cu ziua de vineri, 6 ianuarie, de la ora 12:00 și până sâmbătă, 7 ianuarie, la 24:00, ora Moscovei. Anunțul a fost făcut de Kremlin, însă Ucraina a respins propunerea de încetare a focului pe o perioadă limitată de timp.

Potrivit Kremlinului, în zonele de luptă locuiesc un număr mare de ucraineni și ruși care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi. Drept urmare, Rusia a făcut apel la partea ucraineană ca să le ofere posibilitatea „de a participa la slujbe în Ajunul Crăciunului, precum și în Ziua Nașterii Domnului”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a comentat propunerea de armistițiu formulată de Vladimir Putin pentru Crăciunul de rit vechi. El a declarat că Rusia caută un armistițiu ca acoperire pentru a opri avansurile ucrainene în regiunea Donbas din estul țării și pentru a aduce mai mulți oameni și echipamente, potrivit Reuters.

„Ei vor acum să folosească Crăciunul ca acoperire, chiar dacă pentru scurt timp, pentru a opri avansurile băieților noștri în Donbas și pentru a aduce echipamente, muniții și trupe mobilizate mai aproape de pozițiile noastre”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn.

Sursa: Facebook - Volodimir Zelenski

Oficialii de la Kiev nu sunt de acord cu armistițiul

Consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podoliak a acuzat o manevră de propagandă în spatele căreia Putin își ascunde adevăratele intenții.

„Biserica Ortodoxă Rusă nu este o autoritate pentru ortodoxia globală şi acţionează doar ca «propagandist de război». Biserica Ortodoxă Rusă a îndemnat la un genocid împotriva ucrainenilor şi a încurajat uciderile în masă, insistând asupra unei militarizări şi mai mari a Rusiei. De aceea, apelul Bisericii Ortodoxe Ruse la un «armistiţiu de Crăciun» este o capcană cinică şi un element de propagandă”, a reacţionat pe Twitter Mihail Podoliak.

Mai mult, oficialii de la Kiev atrag atenția că armata ucraineană lovește doar trupele militare rusești, de ocupație, aflate pe teritoriul său.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a comentat, la rândul său, pe Twitter, propunerea de încetare a focului făcută de Vladimir Putin. El a spus că aceasta „nu poate și nu trebuie luată în serios”.

Sursa: Facebook/ Volodimir Zelenski

Rusia își concentrează ofensiva pe Bahmut

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că forțele ruse își concentrează eforturile pe încercarea de a captura regiunea de est Donețk. Trupele ruse desfășoară operațiuni ofensive către Bahmut și Liman.

De altfel, capturarea Bahmutului, oraș cu aproximativ 70.000 de locuitori înaintea războiului, este una dintre principalele ținte ale Moscovei. Odată ce ar prelua controlul asupra acestei localități, forțele ruse ar putea să lanseze atacuri asupra zonelor urbane precum Kramatorsk și Sloviansk din regiunea Donețk.

În acest context, Ministerul ucrainean al Culturii, citat de The Kyiv Independent, anunță că armata lui Vladimir Putin a distrus total sau parțial 1.189 de situri culturale, biserici, muzee, clădiri istorice, din Ucraina începând cu 24 februarie. Cel mai mare număr de situri distruse sau deteriorate a fost înregistrat în regiunile Donețk, Kiev, Harkov, Lugansk, Nikolaev, Zaporojie, Sumi și Herson.

Sursa foto. Wikipedia

SUA livrează Ucrainei vehicule Bradley

Statele Unite și Germania vor furniza Ucrainei echipamente militare suplimentare, au anunțat, în urma unei convorbiri telefonice, într-o declarației comună, președintele american Joe Biden și cancelarul german Olaf Scholz, potrivit Reuters. Astfel, Statele Unite vor furniza vehicule de luptă pentru infanterie Bradley, în timp ce Germania va furniza vehicule Marder. De asemenea, Germania va furniza o baterie suplimentară de apărare antiaeriană Patriot, în urma donației Washingtonului de luna trecută.

Noul pachet de ajutor militar pe care SUA îl va livra Ucrainei va include aproximativ 50 de vehicule de luptă Bradley, au declarat joi doi oficiali americani. Președintele Joe Biden a declarat că ia în considerare trimiterea în Ucraina a vehiculelor de luptă Bradley pentru a ajuta la combaterea invaziei Rusiei. Armata americană dispune de mii de vehicule Bradley, iar acestea ar putea furniza ucrainenilor mai multă putere de foc. Generalul american Mark Hertling, fost comandant de vehicule Bradley în „Furtuna deșertului” le-a apreciat drept foarte potrivite pentru luptele din Ucraina.

„Așa cum am spus acum câteva zile, am fost comandant de Brad (Bradley) în Desert Storm. Brad-ul (sau IFV/CFV) nu este un tanc, dar poate fi un ucigaș de tancuri... și un transportor de trupe. (IFV=Vehicul de Luptă al Infanteriei, CFV= Vehicul de Luptă al Infanteriei Mecanizate). Pe turelă are: 2 rachete antitanc TOW, tun automat Bushmaster de 25 mm, mitralieră coaxială de 7,62, toate eficiente la distanțe mari.

Acesta a fost un vehicul grozav. Am atacat eficient tancurile irakiene, blindatele BMP și alte ținte. Deși este un vehicul cu șenile, nu are multe probleme complicate legate de motor și turelă. Consum bun de benzină, viteză maximă de aproximativ 65 de kilometri pe oră pe teren accidentat, mentenanță minimă, protecție și putere de foc solide. Variantele de infanterie au mult spațiu în spate pentru soldați”, a comentat generalul american.

Sursa foto: Wikipedia

Un politician rus cere desființarea statului condus de Putin

Un politician rus este de părere că războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina nu are obiective care să poată fi atinse. În opinia sa, războiul are drept scop distrugerea Ucrainei ca stat, cultură, ca națiune. Leonid Gozman, politician rus de opoziție și fost copreședinte al partidului politic Pravoie Delo susține că Vladimir Putin a spus în repetate rânduri că rușii și ucrainenii sunt una, vorbesc aceeași limbă și că Ucraina este invenția lui Lenin.

„Avem motive să credem că distrugerea Ucrainei este doar un obiectiv intermediar care trebuie urmat de un alt război pentru a subjuga întreaga civilizație occidentală. Deși mă îndoiesc că intenționează să încorporeze Franța sau Spania în Rusia, Putin este serios cât privește readucerea fostele state din Pactul de la Varșovia în sfera de influență a Rusiei și, poate, să ia Finlanda înapoi”, a scris Leonid Gozman.

El a arătat că Ucraina nu poate fi de acord cu cererea Rusiei de a-și înceta existența ca stat, iar războiul nu poate fi încheiat prin semnarea unui tratat de pace. Pentru a fi pace, este nevoie, crede Gozman, ca statul lui Putin să înceteze să mai existe. El precizează că nu Rusia, ci statul actual, ostil lumii întregi.

Orice alt rezultat ar duce doar la o încetare temporară a focului, deoarece odată ce regimul lui Putin își va reînnoi puterea, va continua pur și simplu cu un alt atac.