Vladimir Putin apelează la „arma invincibilă a Rusiei”. Planul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin apelează la „arma invincibilă a Rusiei”. Planul liderului de la Kremlin

Războiul din Ucraina este departe de final, iar Vladimir Putin scoate la luptă „arma invincibilă a Rusiei”. În același timp, peste Ocean, Zelenski cere mai mult ajutor din partea SUA.

Putin pare să-și dorească o victorie cu orice preț, iar pentru a ajunge la acest rezultat are nevoie de o nouă tactică, dar și de noi arme. Astfel, Rusia a început să desfășoare cel mai recent sistem de luptă „Avangard”.

„Avangard”, arma „invincibilă a Rusiei” a fost unul dintre puținele sisteme de arme avansate pe care Rusia le-a anunțat în martie 2018. Potrivit lui Khaleda Rahman, într-un articol pentru publicația americană Newsweek, arma este capabilă să zboare cu o viteză de 27 de ori mai mare decât cea a sunetului.

În discursul din 2018, Vladimir Putin a descris sistemul „Avangard” ca fiind unul „invincibil”. Analiștii militari susțin că acest sistem are o rază de acțiune de peste 6.000 de kilometri și poate transporta o încărcătură nucleară sau convențională. Ar mai fi de subliniat și faptul că „Avangard” poate zbura deasupra Antarcticii și a ajunge pe partea continentală a SUA dinspre sub.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul rus al Apărării a precizat că  un al doilea regiment cu rachete balistice intercontinentale „Avangard” va completa eficient sistemele de arme ale Forțelor de rachete strategice. Mai mult, Alexei Leonkov a scos în evidență faptul că traiectoria de zbor a acestor rachete este imposibil de anticipat, potrivit vestidinrusia.ro

Zelesnki: „Rușii folosesc totul”

După 300 de zile de la începutul războiului din Ucraina, Zelesnki a mers într-o vizită istorică în SUA. În timp ce Vladimir Putin se bazează pe „Avangard”, liderul ucrainean cere sprijin din partea americanilor.

„Ruşii folosesc totul, tot ce au împotriva Bahmut-ului şi a altor oraşe frumoase ale noastre, ocupanţii au un avantaj semnificativ în materie de artilerie. Ei au un avantaj în ceea ce priveşte muniţia. Au mult mai multe rachete şi avioane decât am avut noi vreodată. Este adevărat. Dar forţele noastre de apărare rezistă”, a spus Volodimir Zelesnki în discursul de la Capitoliu.

Însă, Zelenski a ținut să sublinieze faptul că „tactica rusă este primitivă”: „Bahmut rezistă. Fiecare centimetru din acel pământ este îmbibat de sânge, dar Donbasul ucrainean stă în picioare. Tactica rusă este primitivă. Dau foc la tot ce văd. Ucraina se menţine pe poziţie şi nu se va preda niciodată!”