Armata poloneză vrea să organizeze stagii de pregătire militară pentru 200.000 de civil. Cancelarul german Olaf Scholz susține că amenințarea Rusiei cu arme nucleare nu mai reprezintă un risc major. Trupele ruse au bombardat puternic regiunile Donețk și Harkiv. O persoană a murit și alte două au fost rănite în urma atacurilor. Papa Francis a plâns în timp ce ținea un discurs privind războiul din Ucraina.
Armata poloneză are de gând să convoace anul viitor circa 200.000 de civili, rezervişti, voluntari şi cetăţeni fără experienţă în armată. Acești vor urma să primească instrucţie militară în cazărmi. Programul de instrucție care va fi urmat de polonezi va dura aproximativ două săptămâni. Deja s-au înscris 28.580 de voluntari.
Vor fi convocaţi de asemenea mai mult de 130.000 de cetăţeni fără experienţă militară. În cazul acestora, programul de instrucţie se va desfășura în weekend. Criteriile de selecţie pentru acest al doilea grup nu au fost dezvăluite de Polonia. Este important de precizat că armata poloneză va încorpora anul viitor încă 17.128 de noi soldaţi profesionişti.
Olaf Scholz afirmă că riscul ca Rusia să folosească arme nucleare în războiul din Ucraina a scăzut. Cancelarul german consideră că acest pericol s-a diminuat datorită presiunii occidentale asupra lui Vladimir Putin. „Deocamdată, Rusia a încetat să mai amenințe că va folosi arme nucleare. Ca răspuns la faptul că comunitatea internațională a marcat o linie roșie”, a declarat Scholz.
Rusia bombardează masiv regiunea Donețk
Bombardamentele Rusiei fac tot mai multe victime în Donețk. Guvernatorul regiunii, Pavlo Kyrylenko, a declarat că un obuz rusesc a ucis o persoană și a rănit alte două. În plus, în urma bombardamentelor 12 case au fost distruse în orașul Toretsk. „Obuzele au lovit sectorul privat, distrugând și distrugând cel puțin 12 case”, a anunțat Kyrylenko. Oficialul ucrainean a mai precizat că fiecare civil care rămâne încă în regiunea Donețk se expune unui pericol uriaș. În acest context, el le-a cerut locuitorilor să părăsească zona.
Armata ucraineană a declarat că așezările din regiunea de est Donețk și regiunea de nord-est a Harkivului au fost supuse unui puternic foc rusesc. „Peste 20 de atacuri ale lansatoarelor de rachete multiple rusești asupra pozițiilor trupelor și așezărilor noastre de-a lungul liniei de contact”, a spus armata. De asemenea, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a mai adăugat că forțele armate se mențin la granița dintre regiunile Harkov și Lugansk. Oleh Syniehubov, șeful administrației militare a regiunii Harkiv, a declarat că părțile de nord ale orașului Harkiv sunt bombardate în mod constant. Aceste zone au fost recucerite de trupele ucrainene recent.
Papa Francisc s-a emoționat când a vorbit de războiul din Ucraina
Papa Francisc nu şi-a putut reţine lacrimile în timp ce a ținut un discurs privind războiul din Ucraina. Papa Francisc a mers în apropiere de Piaţa Spaniei, până în faţa statuii Fecioarei Maria. În fața acestei statui, Papa Francisc a rostit o rugăciune pentru poporul ucrainean. „Fecioară Neprihănită, aş vrea să-ţi aduc astăzi mulţumirea poporului ucrainean...”, a rostit suveranul pontif. După aceste cuvinte, papa s-a întrerupt pentru că a fost copleşit de emoţie.
Papa Francisc a început să plângă și a stat în tăcere preț de mai multe secunde. Ulterior, el a fost aplaudat călduros de mulţimea prezentă. Suveranul pontif şi-a reluat apoi discursul, sprijinindu-se de braţul fotoliului. Cu toate acestea, el a rămas în picioare. Liderul Bisericii Catolice s-a pentru poporul ucrainean. El a cerut să fie stabilită pacea în Ucraina.
În rugăciunea Angelus oficiată la prânz în Piaţa Sfântul Petru, papa Francisc a evocat „dorinţa universală pentru pace, în special pentru Ucraina martirizată, care suferă atât de mult”. Papa Francisc pledează foarte mult pentru pace de la începutul invaziei ruse în februarie. De asemenea, conflictul armat din Ucraina este invocat adesea în discursurile sale.