Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a intrat în cea de-a 174 a zi. Dincolo de luptele din ce în ce mai îndârjite din Donbas, situația de la centrala nucleară Zaporojie stârnește mari îngrijorări. Noi explozii s-au auzit luni seară în jurul centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei, care este ocupată de ruşi. ONU este pregătită să susțină o vizită a inspectorilor AIEA în zonă, cu acordul Rusiei și al Ucrainei. Pe de altă parte, separatiștii din Donbas anunță că vor condamna alți cinci străini care au luptat pentru Ucraina, Trei dintre aceștia riscă moartea. Un expert militar crede că următoarea țintă a lui Vladimir Putin va fi Republica Moldova. El spune că terenul pentru un război în Moldova este pregătit.
Bombardamentele din zona centralei de la Zaporojie pun în pericol siguranța întregii regiuni. Reprezentanții a 42 de țări au cerut regimului de la Kremlin să retragă imediat forțele militare din jurul centralei nucleare de la Zaporojie și să oprească acest război aici. Noi explozii s-au auzit luni seară în jurul centralei nucleare ocupată de ruşi, transmite dpa.
Vladimir Rogov, un reprezentant al autorităţilor de ocupaţie a declarat, pe Telegram, că zone din apropierea centralei nucleare din oraşul Enerhodar au fost bombardate de 25 de ori cu artilerie grea. Rusia susţine că Ucraina bombardează centrala cu drone, artilerie grea şi lansatoare de rachete, iar în cele mai multe cazuri, apărarea aeriană rusă interceptează proiectilele.
Potrivit lui Dmitro Orlov, primarul ucrainean care a fugit din Enerhodar după ce forţele ruse au ocupat zona la începutul războiului, exploziile au putut fi auzite în oraş. Ucraina acuză Rusia că provoacă „teroare nucleară” cu bombardamentele sale şi afirmă că trupele ruse folosesc centrala ca scut. De aici sunt luate la țintă oraşele Nikopol şi Marhanez de pe malul opus al lacului de acumulare Dnipro.
Infrastructura centralei a fost afectată anterior, inclusiv zona din jurul instalaţiei de depozitare a deşeurilor nucleare. Experţii nucleari monitorizează îndeaproape situaţia şi spun că până acum nu s-a înregistrat o creştere a radioactivităţii.
ONU vrea să coordoneze o vizită la Zaporojie
În acest context, responsabilii Națiunilor Unite au anunțat că pot susține o vizită a inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică la Zaporojie. Pentru acest lucru, însă, trebuie să-și dea acordul atât autoritățile de la Moscova, cât și cele de la Kiev, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, transmite Reuters.
Dujarric a răspuns unei acuzații, venită dinspre Rusia, potrivit căreia ONU ar fi blocat o vizită a inspectorilor AIEA la Zaporojie. Centrala nucleară, cea mai mare din Europea a fost ocupată și militarizată de trupele ruse, încă din luna martie.
„Secretariatul ONU nu are autoritatea de a bloca sau de a anula nicio activitate a Agenției Internaționale pentru Energie”, a adăugat Dujarric.
Ucraina respinge atacurile rusești în Donețk
Forțele militare ucrainene au anunţat că mai multe localități și poziții pe care le deține în Donețk sunt vizate de bombardamente intense ale Rusiei. Soldații Moscovei au încercat să avanseze, însă ucrainenii susțin că au respins multe dintre aceste atacuri, potrivit Reuters.
Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a comandamentului militar de sud al Ucrainei, a declarat luni că situația este complicată, dar sub control.
„Inamicul nu îndrăznește să avanseze pe uscat, dar trage asupra teritoriilor din spate cu artilerie și rachete”, a declarat Natalia Humeniuk.
Ea a spus că forțele ucrainene continuă să tragă asupra rutelor folosite de ruși pentru aprovizionare, iar printre acestea se numără și podurile care fac legătura cu Herson.
„În ultima săptămână, am distrus mai mult de 10 depozite. Pagubele pe care le-am provocat fac imposibilă deplasarea echipamentelor grele. După ce am provocat înfrângeri asupra posturilor de comandă, comandanții acestora s-au mutat pe malul stâng al râului Nipru”, a declarat Humeniuk.
Cinci străini judecați de separatiștii din Donbas
Presa rusă anunță că separatiștii din Donbas au reținut cinci străini care au luptat pentru Ucraina și doresc să-i condamne. Trei dintrre aceștia, Matthias Gustavsson din Suedia, Vekoslav Prebeg, din Croația, și John Harding, din Marea Britanie, ar putea fi condamnați la pedeapsa cu moartea, în baza unor procese fictive. Informația a fost dată publicității de Ria Novosti, agenșia de presă controlată de Moscova.
Următoarea țintă a lui Putin: Moldova
Un expert militar crede că Vladimir Putin va declanșa un nou război în Moldova în momentul în care va ajunge la Transnistria. Rusia se concentrează pentru a câștiga controlul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei. Temerile că războiul va fi extins și în statele vecine, în cazul în care Moscova îi va atinge obiectivul, rămân. Cel mai probabil, viitoarea țintă va fi Republica Moldova, crede un expert militar.
Iuri Felștinski, autor, istoric și expert în istoria geopolitică a Rusiei, a declarat pentru Express UK că invadarea Moldovei ar putea începe în scurtă vreme.
„Chiar înainte să termine în Ucraina, dacă ajung la Transnistria pe parcurs, ei vor declanșa războiul acolo. Moldova va fi în pericol în clipa în care rușii vor ajunge în Transnistria, dacă ucrainenii nu vor fi capabili să-i oprească. Și Moldova, desigur, nu este membru în NATO”, este de părere expertul.
Felștinski pretinde că Putin nu se va mulțumi niciodată numai cu controlul regiunii Donbas, care a fost pretextul pentru invazie. El se orientează deja spre Moldova unde au rămas în jur de 2.000 de trupe de menținere a păcii, în Transnistria. În ultimul deceniu autoritățile din Moscova au eliberat pașapoarte rusești populației vorbitoare de limba rusă.