Primul summit consacrat păcii în Ucraina, care are loc în acest weekend în Elveţia, fără participarea Rusiei, face apel la "implicarea tuturor părţilor" din conflict în demersurile de încetare a ostilităţilor. Textul, susţinut de marea majoritate a celor circa 100 de participanţi, reafirmă de asemenea "principiile suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor, inclusiv Ucraina".
"Considerăm că pentru a ajunge la pace este nevoie de participarea tuturor părţilor şi dialog între toate părţile. Am decis de aceea să luăm măsuri concrete, pe viitor, în domeniile menţionate mai sus, cu un angajament sporit al reprezentanţilor tuturor părţilor", se mai arată în document.
Acesta mai subliniază şi că "securitatea alimentară nu trebuie în niciun caz militarizată", în contextul în care invazia Ucrainei, unul din principalii exportatori de cereale din lume, a avut repercusiuni dramatice asupra aprovizionării, la fel şi oprirea exporturilor de îngrăşăminte ruse. Comunicatul cere eliberarea tuturor prizonierilor de război, precum şi a "copiilor ucraineni deportaţi ilegal".
Este de aşteptat ca declaraţia finală să nu fie semnată de toţi participanţii, dar mai mult din cauza formulării şi nu a lipsei de susţinere, a spus cancelarul austriac Karl Nehammer, citat de dpa. "De aceea nu sunt prea preocupat dacă nu semnează toată lumea acum", a adăugat cancelarul austriac.
Război în Ucraina. Putin, invitat la negocieri
Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat, în pofida mandatului emis de Curtea Penală Internaţională, a asigurat duminică preşedinta elveţiană Viola Amherd, după summitul găzduit de ţara sa consacrat păcii în Ucraina.
Mandatul prevede excepţii, în caz de negocieri, a explicat Amherd într-o conferinţă de presă după reuniune.
După summit - pe care atât Elveţia, cât şi Ucraina, cele două coorganizatoare, l-au calificat drept un succes dat fiind numărul mare de lideri reuniţi care şi-au manifestat susţinerea pentru cauza ucraineană -, preşedinta ţării-gazdă a subliniat că Elveţia este dispusă să dialogheze şi cu alte ţări care şi-au declinat participarea, cum este China.
Rusia va fi informată despre ce s-a discutat în Elveția
La rândul său, ministrul de externe elveţian Ignazio Cassis a afirmat că ţara sa va informa Rusia şi alte ţări cu privire la rezultatele reuniunii.
El a menţionat în conferinţa de presă finală, citat de Xinhua, că majoritatea deciziilor luate la conferinţă nu pot fi implementate fără participare rusă.
Şeful diplomaţiei elveţiene a mai indicat că este posibil ca discuţiile vizând pacea în Ucraina găzduite în acest weekend în ţara sa, în staţiunea de lux Burgenstock, să continue la o locaţie care încă nu a fost stabilită, dar la o dată înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA.