Război în Israel, ziua 329. Israelul și Hamas au ajuns la un acord pentru a implementa trei pauze distincte, fiecare de câte trei zile, în confruntările din Fâșia Gaza.
Aceste întreruperi sunt menite să faciliteze vaccinarea a aproximativ 640.000 de copii împotriva poliomielitei, a anunțat joi un oficial de rang înalt al Organizației Mondiale a Sănătății.
Război în Israel, ziua 329. Încetarea focului pentru vaccinarea copiilor
Campania de vaccinare va debuta duminică, conform declarațiilor lui Rik Peeperkorn, oficialul de rang înalt al OMS pentru teritoriile palestiniene. Acesta a specificat că acordul stabilește ca pauzele să fie efectuate între orele 6.00 și 15.00.
El a menționat că vaccinarea va începe în centrul Fâșiei Gaza, urmată de o pauză de trei zile în confruntări, apoi se va desfășura în sudul Fâșiei Gaza, unde va fi instituită o altă pauză de trei zile, înainte de a ajunge în zona de nord a regiunii.
Peeperkorn a adăugat că există un acord pentru a prelungi pauza umanitară în fiecare zonă cu încă o zi, dacă va fi nevoie.
„Suntem pregătiți să colaborăm cu organizațiile internaționale pentru a asigura această campanie, servind și protejând peste 650.000 de copii palestinieni din Fâșia Gaza,” a declarat oficialul Hamas Basem Naim.
Unitatea umanitară a armatei israeliene (COGAT) a spus miercuri că campania de vaccinare va fi coordonată cu armata israeliană „ca parte a pauzelor umanitare de rutină care vor permite populației să ajungă la centrele medicale unde vor fi administrate vaccinările”, potrivit Reuters.
Israelul propune restabilirea locuințelor în nordul evacuat din cauza Hezbollah
Război în Israel, ziua 329. Ministrul israelian al Apărării a solicitat joi lărgirea obiectivelor oficiale ale conflictului din Gaza pentru a include și revenirea locuitorilor în comunitățile din nordul Israelului, care au fost evacuate din cauza atacurilor Hezbollah din Liban, sprijinite de Iran.
„Misiunea noastră pe frontul de nord este clară – asigurarea întoarcerii sigure a comunităților din nord la casele lor. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să extindem obiectivele războiului și să includem întoarcerea sigură a locuitorilor din nordul Israelului la casele lor”, a declarat ministrul Apărării Yoav Gallant.
Gallant a subliniat că acest lucru nu va diminua angajamentul ferm de a dezmembra Hamas și de a aduce ostaticii acasă, potrivit aceleiași surse.
Război în Israel, ziua 329. Josep Borrell cere sancțiuni UE împotriva miniștrilor israelieni
Josep Borrell, liderul politicii externe al Uniunii Europene, a declarat că a cerut statelor membre ale blocului să evalueze posibilitatea impunerii de sancțiuni asupra a doi miniștri israelieni, acuzați de răspândirea de „mesaje de ură” împotriva palestinienilor.
Deși nu a menționat numele miniștrilor, Borrell a criticat recent public declarațiile ministrului de Interne, Itamar Ben-Gvir, și ale ministrului de Finanțe, Bezalel Smotrich, pe care le-a calificat drept „sinistre” și „incitări la crime de război”.
„Miniștrii vor decide. Este decizia lor, ca întotdeauna. Dar procesul a fost lansat”, a declarat Borell.