Război în Israel ziua 320. Antony Blinken, tur de forță în favoarea păcii din Orientul Mijlociu

Război în Israel ziua 320. Antony Blinken, tur de forță în favoarea păcii din Orientul Mijlociu Antony Blinken Sursa foto: X

Război în Israel Ziua 320. Secretarul de stat Antony Blinken își continuă turul de forță în Orientul Mijlociu pentru o încetare a focului în Gaza. După întrevederile de luni, cu liderii israelieni. oficialul american și-a continuat turneul în Egipt.

Şeful diplomaţiei americane a sosit la Tel Aviv și a avut întrevederi cu liderii politici israelieni. În urma discuțiilor, premierul Benjamin Netanyahu i-a „confirmat că Israelul acceptă planul de compromis al Washingtonului.

Război în Israel Ziua 320. Antony Blinken în Egipt

Având acceptul premierului Netanyahu, secretarul de stat a cerut șefilor Hamas să facă acelaşi lucru” și să accepte propunerile din Statele Unite. Din Israel, Antony Blinken a mers în Egipt pentru alte întrevederi cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi şi cu omologul său Badr Abdelatty.

În centrul discuțiilor s-a aflat propunerea de acord prezentată săptămâna trecută de Statele Unite în cadrul negocierilor de la Doha. Blinken l-a informat pe Al Sisi despre rezultatele vizitei sale în Israel. El a subliniat angajamentul său și al Casei Albe în obținerea unui acord între Israel și  mișcarea islamistă palestiniană Hamas. Oficialul american speră că va fi un prim pas în finalizarea conflictului din Gaza.

De partea cealaltă, președintele egiptean a subliniat nevoia intensificării activității diplomatice în vederea încheierii unui acord. El a atras atenția că altfel, s-ar putea ajunge la o escaladare a conflictului. Al-Sissi a arătat că încetarea focului ar trebui să reprezinte și un prim pas spre recunoașterea internațională a statului palestinian. Egiptul a vorbit despre scenariul implementării soluției cu două state care să garanteze stabilitatea în regiune.

Egiptul este de părere că forțele israeliene ar trebui să se retragă din zona de frontieră cu enclava palestiniană. Or, tocmai o astfel de retragere completă a Israelului din Fâșia Gaza reprezintă un obstacol în calea obținerii unui acord de încetare a focului.

Israelul nu acceptă o retragere din Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat că armata israeliană nu se va retrage din Gaza de pe pozițiile pe care le ocupă. Chiar și în cazul unui acord, dacă se va ajunge la o încetare a focului pentru 42 de zile, așa cum se propune, operațiunile vor continua după expirarea acestuia.

Netanyahu a subliniat că armata israeliană nu se va opri până nu va distruge Hamas.

„Presiunea militară va continua. Este singurul lucru care împinge Hamas să-și retragă cererile nerezonabile”, a adăugat Netanyahu.

Premierul israelian i-a confirmat diplomatului american că susține propunerea Statelor Unite pentru un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor din Gaza.

„Acum depinde de Hamas să facă același lucru”, i-a transmis Netanyahu lui Blinken.

Război în Israel. SUA, Egipt și Qatar va relua discuțiile de pace

Statele Unite, Egiptul şi Qatar urmează să reia discuţiile săptămâna aceasta, joi și vineri, la Cairo. Antony Blinken a anunțat că Israelul a promis că va trimite o delegaţie la negocieri.

Statele Unite doresc o încetare a focului în Gaza pentru a evita un posibil atac al Iranului şi al aliaţilor săi împotriva Israelului. Teheranul a amenințat cu represalii după asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh pe 31 iulie.

„Lucrăm pentru a ne asigura că nu există escaladare sau provocări sau orice acţiune care ar putea în vreun fel să ne îndepărteze de acest acord sau să extindă conflictul în alte locuri”, a mai spus Blinken.

Oficialul american va merge, după vizita în Egipt, la Doha, în Qatar unde va purta alte discuții.

Război în Israel

Gaza. Sursa foto: Platforma X

Hamas acuză Israelul că se opune păcii

Hamas susține că dorește o încetare a războiului din Gaza, dar acuză Israelul că ar avea acceptul SUA pentru a-l continua. În acest sens, mișcarea palestiniană a transmis un punct de vedere în care contrazice o declarație a președintelui Joe Biden. Liderul de la Casa Albă a acuzat militanții palestineni că dau înapoi de la negocierile de pace. El a afirmat că aceștia nu-și doresc încetarea războiului, așa cum declară public.

În replică, Hamas susține că declarațiile lui Biden reprezintă un acord pentru ca Israelul să-și continue operațiunile militare. Hamas a denunțat demersurile făcute de Antony Blinken în favoarea păcii spunând că acestea contravin celor convenite de către părţi pe 2 iulie. Este vorba despre negocierile pe baza planului anunţat de Biden pe 31 mai.

Planul propus propunea, într-o primă fază, un armistiţiu de şase săptămâni. În acest timp, armata israeliană s-ar fi retras din zonele dens populate din Gaza. De partea cealaltă, Hamas ar fi trebuit să elibereze restul ostaticilor pe care îi mai deține după atacul din 7 octombrie. În faza următoare ar fi urmat o retragere totală a Israelului din enclavă.

Război în Israel. Tensiuni între Germania și Iran

Ministerul de Externe german l-a convocat pe ambasadorul iranian după ce autoritățile de la Teheran au închis un centru cultural german, transmite AFP. Noua dispută între cele două state intervine la mai puțin de o lună după ce Germania a închis un centru islamic care avea legătură cu Iranul.

Mizan Online, agenţia oficială a Autorităţii judiciare iraniene, a anunţat închiderea a „două sucursale de centre ilegale afiliate guvernului german, care au încălcat legile iraniene, au comis numeroase acţiuni ilegale şi importante malversaţiuni financiare”. Agenţia a precizat că există o „anchetă în curs” pentru „încălcări comise de alte centre afiliate Germaniei”. Este vorba despre institutul DSIT

Ministerul de Externe de la Berlin a reacţionat. Diplomația germană a condamnat acţiunea autorităţilor de securitate iraniene împotriva Institutului de limbă germană de la Teheran. Potrivit ministerului german, institutul DSIT a fost înfiinţat în 1995 de ambasada Germaniei. Centrul se finanțează prin taxele obținute din cursuri şi examene.

Tensiunile dintre cele două state au escaladat după interzicerea de către Berlin a Centrului islamic din Hamburg (IZH). Autoritățile germane au acuzat că acest centru este o oficină a puterii iraniene care susține mişcarea libaneză Hezbollah. Centrul fusese fondat de imigranţi iranieni în 1953. Teheranul a reacţionat convocându-l pe ambasadorul german pentru a denunţa o „acţiune ostilă”, „contrară principiilor drepturilor omului”.