Război în Israel, ziua 26. „În tunelurile de sub Gaza, e ca un coșmar"

Israelul încearcă să elibereze restul ostaticilor. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Daphné Richemond-Barak descrie "metroul" din Gaza drept un "coșmar". "Provocarea triplă cu care se confruntă Israelul este aproape insurmontabilă din punct de vedere militar", apreciază ea

Război în Israel ziua 26. Pe 7 octombrie, Hamas a lansat o operațiune fără precedent împotriva Israelului, luând prin surprindere întreaga țară. Confruntat cu un număr foarte mare de morți și cu cei 200 de ostatici luați în fâșia Gaza, premierul Benjamin Netanyahu a promis răzbunare cum nu s-a mai văzut. "Toți dușmanii noștri vor ști că a fost o greșeală teribilă să ataca Israelul. Ce se va face în zilele următoare va rezona în ei peste generații", a lansat "Bibi" către o națiune îndoliată.

Sursa foto: Twitter

De atunci, plouă cu bombe peste Gaza, care Israelul a cerut să fie evacuată. Forțele israeliene pregătesc, de asemenea, o ofensivă terestră de mare amploare. Aceasta din urmă, însă, începe lent. Unul dintre motivele principale este terenul dificil din cauza rețelei de tuneluri de sub Gaza. "Există un al doilea oraș sub pământ, format dintr-un labirint terifiant de tuneluri pline de capcane. Aceasta este adevărata provocare militară pentru o potențială invazie", explică colegilor noștri de la "Libération" un ofițer de infanterie care a participat la ofensiva din 2014.

"Nu mai ai nici cea mai mică idee de ce se întâmplă în aceste tuneluri"

Cuvinte confirmate de Daphné Richemond-Barak, specialist în conflicte în mediul urban. Profesoara de la Institutul Internațional de Luptă împotriva terorismului de la Universitatea Reichman din Tel Aviv cunoaște bine "metroul" din Gaza – așa cum este poreclit – și a fost deja acolo. "Intri într-un tunel Hamas, este întuneric absolut. Nu vezi nimic, pare infinit", spune ea pentru RFI.

"Nu știi dacă există artere care merg la dreapta sau la stânga, dacă sunt scări (mobile), dacă sunt scări (fixe), dar cu siguranță există. Nu le vezi. S-ar putea să fie și oameni în aceste tuneluri, dar nici pe ei nu îi poți percepe. Imediat, când intri în tunel, pierzi orice simţ al direcției, nu mai ai nici cea mai mică idee despre ce se întâmplă".

Potrivit cercetătoarei, dacă intri într-unul dintre aceste tuneluri, îţi pierzi imediat toate punctele de reper. "Ești dezorientat. Este extrem de înfricoșător și este un pic ca un coșmar: odată ce intri, nu prea știi cum vei ieși", continuă ea.

O triplă provocare. Război în Israel, ziua 26

Daphné Richemond-Barak descrie "metroul" din Gaza ca pe o adevărată bază militară: "Sunt artere, camere, săli, uși, electricitate, locuri în care Hamas locuiește – sub pământ".

În fața acestor infrastructuri neobișnuite, IDF va trebui să facă față unei triple provocări: forțele armate israeliene vor trebui să acorde atenție civililor palestinieni care nu au evacuat Gaza, ostaticilor care au fost duși în tuneluri, în timp ce duc un război subteran care reprezintă deja o provocare majoră. "Israelul trebuie să îndeplinească aceste trei misiuni. Dar este aproape de nedepăşit din punct de vedere militar", conchide ea. (Traducerea- Rador)