RĂZBOIUL IRONIILOR, în direct. Nicolicea vs. Viziteu: „Vorbești AIUREA!/ FURAȚI curent”

RĂZBOIUL IRONIILOR, în direct. Nicolicea vs. Viziteu: „Vorbești AIUREA!/ FURAȚI curent”

Deputatul USR Lucian Viziteu și fostul ministru pentru relația cu parlamentul, Eugen Nicolicea, au intrat într-o dispută aprinsă și acidă, în direct la televizor. Totul s-a petrecut miercuri-seară, în studiourile România TV, când cei doi parlamentari au intrat într-un adevărat război al declarațiilor.

Totul a pornit în momentul în care moderatoarea Lili Ruse i s-a adresat lui Nicolicea folosind formula „domnule ministru”. Redăm mai jos dialogul care a urmat.

 

Viziteu: Nu știam că domnul Nicolicea a fost și ministru. Se pare că ministru poate fi oricine în ziua de astăzi.

Ne puteți urmări și pe Google News

N.: Mai puțin dumneata, care n-ai fost.

V.: Urmează , în 2020.

N.: Nu știu, deocamdată n-ați fost.

(...)

V.: Domnu' Nicolicea, când a spus domnul președinte „dictatura majorității” nu se referea la faptul că într-o democrație voturile se iau cu majoritate, ci că trebuie să fie una consolidată.

Nicolicea: Asta e o tâmpenie, nu există dictatura majorității.

V.: Ar trebuie ca majoritatea să țină cont și de celelalte opinii, să existe un compromis. Mi-ați făcut colegu' care a fost în Comisia Iordache în toate felurile. O să reiau răspunsul lui: „Numai ticăloși n-am fost”.

N.: Dați citatul exact, vă rog. El a zis „n-am pretins că-s ticălos”. Păi nu poți să pretinzi când ești.

(...)

N.: La noi, la Mehedinți se spune că vorbești pe nas atunci când vorbești aiurea. Deci, nu mai vorbi pe nas.

V.: La noi se spune că furați curent.

(...)

Nicolicea: Nesemnarea decretului este abuz în funcție în acest moment și îi folosește lui Iohannis. Când i se va termina imunitatea, va da acatiste de sufletul lui Dragnea.