Război cu China. Pentagonul oferă frecvenţe radio militare pentru reţelele 5G comerciale
- Lucian Ionescu
- 11 august 2020, 13:50
Pentagonul intenţionează să elibereze o porţiune semnificativă din frecvenţele radio militare din Statele Unite pentru a fi folosite în servicii de internet de mare viteză.
Această măsură face parte dintr-un plan mai mare de a fi înaintea Chinei în dezvoltarea tehonologiei wireless 5G.
Administraţia Trump a anunţat luni că a identificat spectrul de frecvenţe radio folosit pentru sistemele radar de apărare care pot fi folosite în comun cu furnizorii comerciali de servicii de telecomunicaţie fără a periclita siguranţa naţională.
Un raport din luna iunie a Congresului american concluziona că nu există atât de multe frecvenţe disponibile pentru tehnologia 5G în Statele Unite comparativ cu alte ţări deoarece forţele armate ale SUA deţin o parte majoră din spectrul utilizabil.
Majoritatea investiţiilor din Statele Unite s-au orientat înspre folosirea unor „unde milimetrice" la frecvenţe mai înalte care oferă viteze mai rapide dar cel mai probabil nu vor funcţiona atât de bine în afara zonelor urbane.
Însă potrivit oficialilor Casei Albe, Comisia Federală pentru Comunicaţii (FCC) va putea scoate la licitaţie 100 de megahertzi din spectrul de bandă mijlocie începând cu luna decembrie 2021 urmând ca frecvenţele să poate fi folosite începând cu jumătatea lui 2022. Anterior frecvenţele erau folosite pentru sistemele radar de pe vase şi aeronave.
„SUA nu beneficiază de luxul de a aştepta ani de zile pentru a furniza un spectru pentru serviciile 5G, mai ales când concurenţi precum China se pot mişca rapid să redistribuie frecvenţe prin folosirea tuturor resurselor şi puterii de care dispune regimul lor comunist centralizat", a notat directorul FCC.
5G reprezintă ”a cincea generație”, așa cum există a cincea generație de tehnologie pentru telefoane. 3G a fost cea de-a treia generație, 4G a patra și în 2019 o vom aduce pe cea de-a cincea.
Este ușor să subestimezi cât de rapidă va fi această tehnologie 5G. Cea mai mare diferență va fi în lantență scăzută sau cât de rapid vor fi trimise semnalele către dispozitiv. De exemplu, pentru 3G rata de răspuns este de 100 milisecunde, 4G este 50 milisecunde, iar 5G va fi de doar o milisecundă.
Oficialii federali au depus în ultima perioadă eforturi pentru a oferi companiilor americane un avantaj în domeniul 5G în parte pentru a contracara ambiţiile globale ale gigantului telecom chinez Huawei care este văzut de Washington drept o ameninţare de securitate, potrivit startribune.com