Războaiele feroviare și Turcia

Războaiele feroviare și Turcia

Războaiele feroviare și Turcia. Există un important război feroviar în lume, dar cei mai mulți dintre noi nu suntem conștienți de el.

Războaiele feroviare și Turcia. Pe de o parte, există proiectul „O centură, un drum” pe care China l-a prezentat în 2013, scrie Milliyet.

Pentru acest proiect, Beijingul a semnat acorduri cu peste 150 de țări și aproximativ 30 de organizații internaționale.

Acest proiect gigant, care necesită nu numai construcția de căi ferate, ci și porturi, structuri de fibră optică și linii electrice, nu este lipsit de eșecuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Schimbările economice din unele țări și schimbările politice din altele au făcut progresul dificil.

Război feroviar SUA-China

Pe de altă parte, proiectul dezvoltat de SUA împotriva Chinei, Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa, a fost anunțat în cadrul reuniunii G-20.

A fost făcută o prezentare, dar nu va fi atât de ușor pe cât pare.

În primul rând, există neclarități legate de situația din Israel. Ieri, ziarul Jerusalem Post a publicat un editorial în care scria: „Să nu ne vindem atât de ieftin pentru pace”.

Mai important, în seara zilei în care a fost semnat acordul, premierul Netanyahu a spus că va face o declarație amplă, dar nu a făcut-o.

Israelul nu este singura țară cu probleme. În India vor avea loc alegeri în 2024 iar prim-ministrul Modi a reușit până acum să jongleze între Moscova și Washington. Nu știm însă dacă va putea înfrunta atât Beijingul, cât și Moscova în același timp.

Cum e afectată Turcia de acest război

Să vedem însă partea din proiect care afectează Turcia. Planul SUA prevede ocolirea Turciei și organizarea de rute între Haifa și portul grecesc Pireu.

Desigur, nici Turcia nu stă degeaba; Ankara a negociat un coridor către Europa care trece prin Irak-Qatar-Abu Dhabi.

Nu este ușor să implementezi proiecte ambițioase care includ mai multe țări, așa că nu este clar ce proiect va fi finalizat și ce beneficii va oferi.

Cu toate acestea, merită menționat că, la întoarcerea de la Delhi, președintele Erdoğan a formulat o serie de concluzii. Acestea arată că în absența Turciei, coridorul de transport planificat nu ar avea succes. Se pare că această problemă va fi discutată și în cadrul întâlnirii Erdoğan-Biden, care urmează să aibă loc la New York săptămâna viitoare...

(Autor: Özay Şendir; Traducere Florin Matei, RADOR)