Răsturnare de situație în cazul româncei moarte la Bologna, considerată inițial victimă a soțului său.
O femeie din Zalău în vârstă de 50 de ani a fost găsită moartă în locuința sa din localitatea Imola - Italia. Tragedia a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Presa italiană relatează că, vineri dimineață, soțul femeii a apelat numărul unic de urgență 118, spunând că soția sa nu mai respiră.
Asistenții medicali care au intervenit nu au putut decât să constate decesul femeii, dar au și constatat că întreg trupul acesteia era plin de vânătăi și echimoze, unele extrem de mari. Imediat ei au alertat poliția din Bologna.
Oamenii legii au demarat o anchetă și au crezut, inițial, că e vorba despre o crimă comisă chiar de soțul victimei, un tâmplar, în vârstă de 52 de ani, de asemenea român.
După ce un vecin al cuplului de români le-a spus anchetatorilor a auzit, din apartamentul familiei de români, zgomote puternice și scandal, procurorul de caz a decis să-l interogheze pe tâmplar, în fața avocatului, iar la finalul interogatoriului, magistratul a decis arestarea preventivă a acestuia.
Doar că, ulterior, la autopsie s-a descoperit altceva. „Din primele date ale examenului legiștilor rezultă că femeia a murit de hemoragie cerebrală, cauzată probabil de o patologie anterioară. Și chiar dacă leziunile găsite pe corpul femeii erau compatibile cu o căzătură, acestea puteau să apară și din cauza bolii. Judecătorul, pe baza acestor elemente, a decos să îl elibereze pe clientul meu”, a anunțat avocatul românului.
Ancheta continuă până la finalizarea investigațiilor de medicină legală, mai anunță La Repubblica.