Polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei au anunțat că, în urma analizării tuturor imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la incidentul în care au fost implicate un autoturism și un tramvai, în data de 3 ianuarie a.c., astăzi, ora 08.30, polițiștii Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere, conform legislației în vigoare, s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere și au întocmit un dosar penal.

Brigada Rutieră face precizarea că în această cauză, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Mai exact, au precizat surse judiciare, șoferul lovit de tramvai are la dispoziție 90 de zile pentru a depune plângere împotriva vatmanului care a lovit mașina.

În imaginile postate duminică după-amiază pe Facebook se poate vedea cum vatmanul lovește o dată ușor autoturismul BMW care stătea la semafor pe linia de tramvai, după care pare a fi plecat chiar în urmărirea acestuia.
Vatmanul nu se lasă nici când șoferul BMW-ului încearcă să coboare pentru a-i cere socoteală și împinge mai departe mașina. Cei doi se opresc în cele din urmă în mijlocul intersecției, iar din mașină coboară atât șoferul, cât și însoțitoare acestuia, care se îndreaptă revoltați către tramvai pentru a se răfui cu vatmanul. Deocamdată, nu există informații cu privire la finalitatea acestui conflict inedit. Postarea de pe Facebook a lui Laurențiu Lungu a devenit imediat virală, cu peste 1.000 de distribuiri în două ore, transmite libertatea.ro.

Referitor la videoclipul apărut în spațiul public, Brigada Rutieră a anunțat că șoferului i-a fost suspendat permisul de conducere și a fost amendat cu 2230 de lei.

„La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 13.10, în zona Piața Chirigiu, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, conducătorul unui autovehicul nu a respectat obligaţia de a lăsa liberă calea tramvaiului, la apropierea acestuia și nici nu s-a prezentat la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 2230 lei, totodată dispunându-se și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
Atragem atenția participanților la trafic sa evite astfel de comportamente care pot conduce la evenimente cu puternic impact negativ, să nu dea curs șicanărilor sau provocărilor efectuate de anumiți conducătorii de vehicule, să manifeste întotdeauna calm și să își respecte partenerii de trafic”, a transmis Brigada Rutieră.

Te-ar putea interesa și: