Răsturnare de situație în cazul româncei găsită moartă în Italia, în apartamentul incendiat: a fost ucisă

Răsturnare de situaţie în cazul Nicoletei Căciulă, o româncă ce a fost găsită moartă în casa care îi luase foc. Deși inițial s-a crezut că femeia a murit din cauza incendiului, ancheta a scos la iveală detalii înfiorătoare: a fost ucisă. În mai puțin de o lună de la sinistrul, incident, anchetatorii italieni au descoperit criminalul. Acesta e nimeni altul decât nepotul femeii.

Daniel Lorys Căciulă, un tânăr în vârstă de 22 de ani, născut în Italia, la San Candido din provincia Bolzano, a arestat preventiv şi acuzat de moartea mătuşii sale, scrie Cancan.ro. Tânărul era rezident în localitatea Brunico, acolo unde locuia şi mătuşa sa. Conform sursei citate, în noaptea de 17 iulie 2018, Nicoleta Căciulă a fost ucisă şi incendiată în apartamentul în care locuia singură. Vecinii au fost cei care au sunat la pompieri, după ce au observat fumul gros care ieșea din casă. Pompierii au ajuns imediat la fața locului și după ce au stins flăcările au găsit cadavrul româncei. Acesta era înfășurat într-o pătură, iar lângă se afla un cablu electric.

Inițial anchetatorii au luat în calcul varianta în care românca a murit din cauza incendiului, încercând să se apere de flăcări cu ajutorul păturii. Autopsia cadavrului însă a relevat faptul că Nicoleta Căciulă a fost strangulată cu cablul electric și apoi incendiată. Conform aceleiași surse, la două zile după ce și-a omorât mătușa, nepotul a fost bătut în faţa blocului în care locuieşte. (Sursa foto: Cancan.ro)