Răsturnare de situație în Belarus! Condițiile lui Lukaşenko pentru transferul puterii

epa08606967 Belarusian President Alexander Lukashenko reacts as he addresses his supporters during a rally in Minsk, Belarus, 16 August 2020. Long-time President Lukashenko is under mounting pressure after unrest erupted in Belarus over alleged poll-rigging and police violence at protests following election results claiming that he had won a landslide victory in the 09 August elections. As unrest continued in the country as of 15 August, Lukashenko sought the help of Russian President Vladimir Putin asking assistance in the event of external military threats to Belarus, media reported. Opposition leader Tikhanovskaya fled to Lithuania after rejecting the election results she claimed was rigged. Following the deathly crackdown on protesters, EU foreign ministers, during a video conference in Brussels on 14 August, approved sanctions against responsible officials in Belarus. EPA/YAUHEN YERCHAK

Președintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat, luni, că ar fi dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum.

Declarația lui Aleksandr Lukaşenko poate fi interpretată ca o tentativă aparentă de calmare a protestelor în masă şi a grevelor începute la principalele uzine din ţară, potrivit Reuters.

Această aparentă concesie, la o zi după o uriaşă manifestaţie la Minsk, intervine în timp ce rivala lui Lukaşenko din partea opoziţiei la recentele alegeri prezidenţiale, Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania, tocmai a afirmat într-o înregistrare video că este pregătită să-şi asume rolul de „lider naţional”.

Potrivit agenţiei de presă oficiale Belta, Lukaşenko s-a declarat pregătit pentru eventuale modificări constituţionale în vederea redestribuirii puterii - asupra cărora se lucrează în prezent, conform propriei declaraţii - avertizând totodată că nu va ceda la presiunea străzii şi a exclus orice fel de nou scrutin.

„Nu voi face niciodată ceva sub presiune”, a declarat el, adăugând că nu „vor exista noi alegeri prezidenţiale”, lucru pe care opoziţia îl doreşte. Cu toate acestea, Lukaşenko nu a exclus posibilitatea ca noi alegeri prezidenţiale să aibă loc în Belarus după adoptarea unei noi Constituţii a ţării.

„Vom supune modificările unui referendum şi vă voi preda puterile mele constituţionale. Dar nu sub presiune sau din cauza străzii”, a insistat Lukaşenko, citat de Belta, într-un aparent gest de concesie, dar care s-ar putea să nu-i mulţumească pe manifestanţi.

„Da, nu sunt un sfânt. Îmi cunoaşteţi latura mea aspră. Nu sunt etern. Dar dacă îl veţi nimici pe primul preşedinte, îi veţi distruge - la fel ca în ţările vecine - pe toţi ceilalţi”, a spus Lukaşenko, adăugând că „belaruşii nu ar trebui să facă asta”, potrivit Belta.

Ca semn al vulnerabilităţii sale crescânde, Lukaşenko a fost întrerupt şi huiduit cu apeluri de demisie scandate în timpul unui discurs susţinut în faţa muncitorilor de la Uzina de Automobile din Minsk (MAZ), care produce camioane şi tractoare, unde s-a deplasat luni dimineaţa cu elicopterul. MAZ este una dintre marile unităţi industriale administrate de stat, mândria modelului său economic în stil sovietic şi baza sa de susţinere electorală.

Exprimându-se într-o înregistrare video din Lituania, Tihanovskaia i-a îndemnat pe responsabilii ministerelor militarizate să schimbe tabăra, afirmând că vor fi iertaţi dacă ar face acest lucru acum.

 

„Sunt gata să-mi asum responsabilitatea şi să acţionez ca lider naţional în această perioadă”, a spus Tihanovskaia, lansând un apel la crearea unui mecanism legal pentru a garanta că noi alegeri corecte vor avea loc.

Înregistrarea sa video a fost difuzată în timp ce agenţia de presă Interfax transmitea că angajaţi ai de la televiziunea de stat BT au intrat în grevă, după ce mai mulţi prezentatori şi cadre din personal şi-au dat demisia public săptămâna trecută în semn de solidaritate cu protestatarii.

În timp ce Rusia s-a declarat pregătită să furnizeze - dacă va fi necesar - ajutor militar Belarus în cadrul acordurilor de apărare care le leagă, Lituania vecină a apreciat, luni, prin vocea ministrului său de externe, Linas Linkevicius, că o astfel de desfăşurare ar constitui o „invazie nejustificată atât legal, moral, cât şi politic”.

Liderii Uniunii Europene vor transmite un mesaj de solidaritate pentru protestatarii din Belarus în cadrul unui summit convocat pentru miercuri în format de videoconferinţă, iar Marea Britanie s-a alăturat condamnărilor occidentale faţă de reprimarea violentă a manifestaţiilor în Belarus.